Nu au fost puşi pe fapte

Nu au fost puşi pe fapte
Plecarea lui Andone nu i-a mobilizat pe ceferişti. Galata a avut un jucător în plus: atitudinea.

Terapia de şoc nu a funcţionat la CFR. Nu luaţi în calcul meciul cu FC Braşov. Taborda ştie de ce. Ioan Andone a fost forţat să demisioneze şi a lăsat echipa cu patru puncte în grupele Ligii Campionilor. Nu ne aşteptam la minuni de la noul antrenor, Paulo Sergio, dar nici nu credeam că vom asista la o aşa reprezentaţie jalnică. Ceferiştii „nu au fost puşi pe fapte" în partida cu Galatasaray, ca să parafrazăm unul dintre imnurile ce sparg boxele în Gruia. Două-trei faze rătăcite, nici un pic de răutate pe teren, nici o minte limpede. Campioana a fost pregătită să nu piardă partida şi nu a ştiut cum să schimbe din mers partitura. Degeaba a intrat Bjelanovic, pentru că nu a primit mingi utile. Bastos a semnat o pasă de gol, dar brazilianul s-a molipsit şi el de la colegii săi fără chef de joacă. Luis Alberto se lasă aşteptat, Gabi Mureşan e tot mai lent. Godemeche e un mister nedesluşit. Cine şi de ce l-a adus la Cluj?

Se invocă greaua moştenire a lui Ioan Andone, socotit responsabil pentru forma fizică slabă a lotului şi pentru seria infernală de accidentări. Se uită însă că vestiarul e populat de mijlocaşi defensivi şi că au fost transferaţi doar fotbalişti liberi de contract. Vrei să ajungi în primăvara europeană cu investiţii minime, dar sportul nu poate fi păcălit la infinit. Dacă sunt indisponibili Kapetanos, Sougou şi Bastos, echipa suferă. E prea puţin pentru marea performanţă. Şi lipsa de răbdare în privinţa băncii tehnice e păguboasă. În cazul în care Paulo Sergio ratează calificarea din grupă şi CFR este eliminată de Dinamo din Cupa României, portughezul va fi trimis în vacanţă înainte de Crăciun? Nu ar fi exclus, nu e o ipoteză fantezistă dacă ne ghidăm după tabieturile casei.

Galeria Galatei a fost neobosită miercuri seara. Suporterii din peluza alb-vişinie au fost sprijiniţi rareori de restul stadionului. Câteva tropăituri, când ai impresia că schelele o vor lua la vale spre gară, câteva scandări. Pe final au apărut fluierăturile ce taxau brambureala de pe gazon. Să le acordăm spectatorilor circumstanţe atenuante. La un club care a optat pentru doctrina pragmatismului feroce, cei care iau loc în tribune vor doar victorii, nu au clemenţă pentru sportivi, nu acceptă o zi proastă. Dacă patronul nu are răbdare, de ce ar avea plătitorii de bilete? A fost o execuţie în public, iar atmosfera a fost de înmormântare, în ton cu evenimentul.

Încă nu e totul pierdut pentru CFR, Manchester a ţinut-o în joc. Partida cu Braga, programată pe 20 noiembrie, va fi decisivă. Nu mai e loc pentru emoţii, în lot sunt jucători care au trecut pe la formaţia portugheză. Braga nu e un nume mare, cu toată ascensiunea din ultimii ani, sper să nu ne contrazică Paulo Sergio. Aici e chiar în temă, nu are nevoie de informaţii. Important e ca antrenorul să le aducă aminte feroviarilor să nu mai neglijeze mingea, posesia adversarului e prea apăsătoare. Oricât ar fi de obosiţi, nu vor avea scuze dacă vor irosi pe teren propriu o şansă fantastică. Poate i-a trezit cafeaua turcească. Orgoliul e ultima baricadă a unui campion.

Dacă e aşa de slab Andone, încercaţi să adunaţi tot atâtea puncte ca în mandatul „Fălcosului".

 

Comenteaza