O provocare pentru Cluj

O provocare pentru Cluj
Îmi vreau Clujul înapoi. Clujul pentru care merita să de baţi, să argumentezi, să cauţi opţiuni permanent reînnoite, să-i analizezi potenţialul şi urmăreşti evoluţia. Refuz încăpăţânat oraşul pe care mi-l oferă istoria ultimelor săptămâni, scrisă de periferici.

Ciudat destin al unui centru iubit până la idolatrie (insolent centrată pe sine, ni se spune; dar cui strică orgoliul transformabil în ambiţie?), şi totodată redus, în doi-trei ani, la stadiul de clown al unei disproporţionate vanităţi locale, unde corupţia râncedă e camuflată sub un romanţios parfum de Mitteleuropa şi multă fală goală. Ani întregi de creştere sub o etichetă de Cluj-putere, pe baze mai mult decât rezonabile, sunt confiscaţi de reputaţia de oraş incapabil să confirme lustrul care-i serveşte drept imagine.

E bine că buba plezneşte (în fond, pe la colţuri, se ştia de mult); dar iată ce-ţi iese atunci când tot felul de ciubuccii de şant sunt puşi ştabi pe zecile de milioane de euro ale comunităţii, sau lăsaţi să ajungă acolo. Fără susţinere şi decredibilizaţi faţă de mediile de business (cu excepţia notorie a unor nou-veniţi; cei mari şi vechi le cunosc metehnele), faţă de o societate civilă care le acordă puţină atenţie, închişi într-o grotă a afacerilor cleioase, "politicienii" de pe Someş, mai ales cei semeţi şi dătători din coate, au reuşit performanţa să spânzure întregul oraş şi să degradeze, dacă mai era nevoie, înţelesul politicii.

Nu e timp de bâlbe, nici de roşit feciorelnic. Cei care fac Clujul de "mândră minune", cum se spune în Ardeal, nu sunt decât cei lăsaţi să-şi facă de cap pe tarlaua locală fără contracandidaţi de calitate. Rezultatul e acelaşi : un nebun care aruncă o piatră distruge mai mult decât pot zece înţelepţi să repare - şi aceasta doar pentru că înţelepţii nu l-au supravegheat la timp, şi nu l-au scos din joc.

Acesta e preţul plătit de elitele Clujului - şi mă refer la elitele de prestigiu, nu la cumularzii de notoritate semi-politică sau semi-socială de pe portalele de ştiri someşene. Deprecierea oraşului este tributul dat pentru această distanţare - până la un punct inteligibilă, dar niciodată scuzabilă - a veritabilelor elite faţă de procesul politic local, faţă de leadershipul comunitar (cu câteva notabile excepţii). Vorbesc de neimplicare efectivă, cu o renunţare categorică la activitatea politică instituţionalizată. Renunţare făcută uneori moralizator şi pedant, dar nerealistă şi nocivă. De ce s-a întâmplat, e uşor de ghicit şi se ştie. Partidele sunt "de masă" şi rămân tributare "celor mulţi". Masa şi calitatea nu se împacă niciodată.

Procesul electoral implică masele mai mult decât implică sporul de calitate, chiar dacă au nevoie de-acesta ca de oxigen pentru a rămâne în aria eficienţei, a direcţiei, a aplicabilităţii şi a rezultatelor. Când masa primează în exces - indiferent de calitatea ei - şi mai ales când devine vehicol de ambiţii pentru periferici ştiutori în scăldatul cu mulţimea sau pentru sforari care se cred zei, cei care caută calitatea ajung să se retragă, fie pentru a nu se lăsa târâţi în tocmeli de troacă, fie pentru că sunt epuizaţi de un interminabil dialog al surzilor. Iar de la mulţimi la voturi, la cotizaţii şi influenţe locale, la şefii de partiduţe, de filiale şi la alte scaune ocupate de un dos înfometat, nu e decât un pas - numit, pretenţios, de unii care abia ştiu să silabisească, "legitimitate"...

Faptul că-n vârful Clujului au ajuns asemenea specimene ar trebui să trezească, cu plesnet de palme, elitele comunităţii. Cum repari un oraş în care mocofani şi dive cărora le ţâţâie fundul de importanţă ajung să se târguiască pe mită ca nişte râmători pe un cocean? La un asemenea nivel trebuia să-şi scurgă Clujul vintrele pentru a vedea în ce hal spaţiul public a fost golit de prezenţa unor minţi capabile, a unor voinţe redutabile, a unor oameni de perspectivă apţi să treacă dincolo de afilierea de partid?... Asemenea absenţe nu salvează pe nimeni, şi în niciun caz onoarea simandicoasă a unora. Când ţi se prăbuşeşte casa în cap, faci mofturi că nu-ţi place mizeria din reconstrucţie sau preferi să fii îngropat sub ruinele propriei indolenţe?!

Marea provocare a Clujului va fi să-şi mobilizeze elitele ; mai precis, elitele (academice, de afaceri, societatea civilă activă, de calitate) să coboare din nori nu oricum, ci cu artileria grea, cu know-how, proiecte lăsate deoparte şi oamenii ştiuţi a fi capabili. Timp, iaraşi, nu mai e. Preţul splendidei izolări urcă deja la extrem de piperat. Trebuie luat oraşul din mâna arendaşilor. Sunt atâtea iniţiative care au nevoie de spatele solid al unei politici sănătoase. Şi trebuie transformată jignitoarea pierdere morală în oportunitatea unui nou început. Au mai rămas doi ani. Doi ani de înzdrăvenire.

 

 

Comenteaza