Aşteptam spăşit asemenea replici, ca pe o ghilotină; dar aveam un răspuns oarecum pregătit: "Aha... Şi crezi că e vina Clujului, sau a Ardealului, sau a Gorjului şi a Moldovei? Crezi că e vina Clujului că, din tot oraşul ăla plin de universitari şi de antreprenori, hangiii voştri de partid au ales cu precizie specimenele care bat din aripă?". Exemplu perfect de joc al minţilor slabe: fixarea unui stereotip negativ drept primă ilustrare; ridicarea la rang definitoriu a unei greşeli, făcută coloană vertebrală. Motiv de a eluda substanţa reală în favoarea unei acuze facile şi convenabile. Se practică peste tot în lume. Abitir la noi.
Reputaţia ciobită a Clujului nu se reface printr-o faţă politică "neprihănită", ieşită de pe Someş. Nici vorbă. Într-o ţară şi-n oraşe însetate de fapte, competiţia nu se mai duce decât prea puţin în politică – ea se duce în politici. Cluj, Timişoara, Sibiul au înţeles-o în grade diferite. Dar la noi, între dealuri, se trăieşte în trei zodii: pe Moţilor se croşetează noi interese (săptămânile trecute primarul zburda vesel la congresele unei Mişcări care, legată de o epavă, nu va mişca prea multe); pe Dorobanţilor densitatea de politici relevante şi rezultatele lor sunt vecine cu insignifianţa (îţi dai seama începând cu website-ul lor, la fel de vechi ca şi proiectele de care se ocupă); dar pe un complet alt nivel, afacerile şi-au revenit, certificând un trend de creştere şi de siguranţă semnalat încă de anul trecut.
Încă o dată, oraşul e scindat între performanţa mediocră a unor decidenţi pierduţi de doi ani în catrafusele politicii şi dezvoltarea celor care au învăţat lecţiile crizei, ieşind din ea mai zdraveni. Se vede, se simte. Iar implicarea socială a corporaţiilor locale a crescut proporţional în 2013 şi în primul trimestru din 2014.
Asemenea câştiguri ale comunităţii locale – pentru că asta sunt, în fond – se cer valorificate şi protejate. Diferenţa între mediul de afaceri şi cei dependenţi de un sistem politic-administrativ este că primii au înţeles efectul de spill-over social, de revărsare tot mai extinsă a câştigului şi a bunăstării pe care îl creează performând mai bine. Ca să îl poţi păstra, aducând beneficii întregului Cluj, trebuie să te asociezi cu cei care gândesc la fel şi care au posibilitatea să intervină, auxiliar şi competent.
Iată de ce săptămâna trecută a avut loc la Cluj, în cadrul unei conferinţe organizate sub egida Bloomberg (cu un delegat de la biroul londonez), o întâlnire de câteva ore între vreo 30 din cele mai mari nume ale mediului de afaceri local – dintre care 14 directori generali –, diplomaţi străini şi mediile universitare. Centrat pe investiţiile în România, evenimentul a fost o premieră, inclusiv la nivel naţional, şi a transformat în realitate una din intenţiile mai vechi ale Clujului din perioada de boom: o iniţiativă de afaceri permanentizată, axată pe atragerea de investiţii şi pe asigurarea – la nivel regional – a unui climat prielnic, stabil, ofertant în termeni de facilităţi şi de resursă umană.
România trebuie să poarte două bătălii deodată: să-şi acopere deficienţele majore în infrastructură, şi să recupereze decalajul care o separă de modele de afaceri noi. Altfel ne târâm, în proasta tradiţie. Tocmai în dificultate se ascunde cheia oportunităţilor: cea de a atrage investiţii în domeniile noastre de vârf, urmărind o strategie de dezvoltare proprie. Clujul de afaceri are nevoie de o abordare proactivă ca să descopere care-i sunt avantajele şi modul în care-şi soluţionează minusurile; să-şi evalueze resursele, standardele şi gradul de atracţie a colţului de lume din care face parte, raportate la strategiile, criteriile şi expectativele marilor investitori. Să-şi cunoască competitorii, să se concentreze şi stabilească câteva priorităţi. Să combine gustul pro-business cu crearea unui brand local profund pozitiv, identificând oraşul ca prietenos pentru afaceri, de încredere, legat de o comunitate ştiinţifică aptă şi inovativă.
Post-criza n-a făcut decât să etaleze în basorelief cei mai puternici actori locali. În faţa unui sistem politic-administrativ erodat de neîncredere şi ciupit de scandaluri, au devenit mai conştienţi de legitimitatea lor, de potenţialul, independenţa, competenţele şi abilitatea lor. Criza a fost bună ca o cură. Atins vreme de doi ani, Clujul a aflat două lucruri esenţiale la nivel de decidenţi în afaceri: că vrea să fie un centru regional de influenţă, cu un model de business specific şi util, că trebuie să se doteze cu instrumentele care să-i aducă un asemenea rezultat. Că trebuie să-şi reunească cele mai bune nume, interesele legitime, iniţiativa, cooperarea, într-un mod prudent, judicios şi sinergetic, că va trebui să-şi dezvolte strategii de advocacy pentru a beneficia de oportunităţi şi parteneriate reale de încredere. Să încerce un drum nou. Şi fiţi siguri că o va face.
