Persistenţa memoriei - sau ce facem în loc de “clubbing”?

Da, da, ai auzit bine, nu te crede atât de inteligentă, că nu eşti cu nimic mai deosebită decât noi, cei care suntem în faţa monitorului şi-ţi citim "opus-ul" - eventual, în pijamale, cu laptop-ul în braţe şi şosetuţele mov cu elefănţei, pe post de "calorifer" local, în cazul unei circulaţii periferice deficitare -, ori cei care ne savurăm cafeaua de dimineaţă, răsfoind versiunea din celuloză a acestui ziar.

Lasă-i pe Noica, Virginia Woolf, Woody Allen şi alţii cu nume la fel de ciudate şi scoase de la naftalină. Cu ce-am greşit să ne supui acestui "viol" olfactiv? Săracele molii, ele sunt şi mai nevinovate, de ce să se înfometeze? Lasă-le mâncarea intactă, nu fii nesimţită. Revino-ţi. Pe ce lume trăieşti? Tu nu ştii că e weekend şi noi ne trăim viaţa frumos, aşa tineri şi neliniştiţi cum suntem, classy sau trashy, fashionable, trendy, über-cool? Să plângă după noi Diesel-ul, Vertigo-ul, Crazy-ul sau echivalentele studenţeşti de pe Piezişă? Aşa ceva este impardonabil, inadmisibil chiar! Domnişoară dragă, un duş cu apă rece ar mai "spăla" din veleităţile acestea pseudo-intelectuale. Ţi-l poate recomanda orice medic de familie sau chiar o farmacistă, fără prescripţie medicală. În cazul în care apar efecte adverse, se recomandă creşterea presiunii jetului de apă, astfel încât, aplicând o doză dublă, să-ţi revii complet; să cobori cu picioarele pe pământ. Oare nu vezi sau nu ştii că nu se face primăvară - fie ea şi "sequell-ul" celei de la Praga sau al celei Arabe - cu un text?".

Aşa cum mi-a fost recomandat, am făcut mai multe duşuri, pentru eficienţă maximă, dar alternând temperatura apei, evident, că doar aşa ne recomandă toate revistele-Biblii pentru femei - e recomandabil şi/sau imperativ să respecţi cu sfinţenie "canoanele" acestora - în acest caz, intensifică circulaţia şi conferă un plus de fermitate pielii. Frică mi-e că am să vă dezamăgesc şi de această dată, pentru că exact în timpul aplicării acelei "terapii", avusesem un sentiment din seria "Evrica!". Un moment dintr-acelea în care se aprinde un beculeţ roşu şi ai senzaţia că urmează să descoperi un adevăr ultim, dacă eşti consecvent - nu contează că rămâi "încremenit" o vreme, de parcă timpul s-a oprit în loc, apa curge fără s-o auzi, iar părul cu şamponul sau balsamul aplicat din abundenţă începe să se usuce -, şi avalanşa gândurilor tale e un fel de Matrioşka rusească. Le deschizi intrigat, una după alta, până ajungi la ultima, cea mai "căutată".

Astfel, mi-am adus aminte de ceva important: o persoană apropiată sufletului meu, întrebată fiind "Cum te mai simţi?" - mi-a răspuns că se simte asemeni făpturii ciudate din "Persistenţa memoriei", a lui Salvador Dali. "Persistenţa memoriei" este o lucrare în care se regăsesc multe dintre caracteristicile picturii lui Salvador Dali; în prim-plan avem portretul pictorului, care se aseamănă cu un melc ce se târăşte pe pământ, corpul lui "diluându-se" ca o pată de culoare în nisipul întunecat. Mai putem observa trei ceasuri moi, unul dintre ele se întinde pe corpul melcului, altul atârnă de creanga unui copac mort, iar al treilea atârnă lipit de secţiunea zidului.

Am încercat să înţeleg trăirile acelei persoane, dar nu sunt sigură că le-am pătruns esenţa. Acele ceasuri moi - simbolurile trecerii timpului - suportă o metamorfoză profundă: trecerea timpului este indicată prin ceasurile care se topesc, fiind reprezentată simbolic de corpul în disoluţie al melcului, autoportret al lui Dali. Oare se simte deprimată din cauza acestei conştientizări? Oare se simte asemenea unui ceas moale, peste care trece timpul? Nu am un răspuns la aceste întrebări, deoarece este vorba de nişte trăiri subiective, unice. Ceea ce ştiu, însă, este că ceasurile moi ale lui Dali m-au făcut să-mi opresc gândurile asupra generaţiei mele şi asupra fenomenului de "înmuiere" a acesteia. Oare asta să fie singura cale? Ar fi trist să devenim cu toţii nişte "ceasuri moi" sau un "camembert paranoic-critic, tandru şi extravagant, abandonat de spaţiu şi timp", dacă ar fi să-l citez pe Dali.

Ce facem în afara administrării unei porţii duble de distracţie, clubbing şi tot pachetul? Mai citim cărţi? Mai avem grijă să ne cultivăm? Ne mai interesează să fim nişte fiinţe elevate, culte? Ce facem pentru a nu deveni doar un individ statistic? Personal, am momente de scepticism când încerc să răspund, dar, când mă gândesc la prietenii şi oamenii minunaţi pe care îi cunosc, devin mai încrezătoare în mine, în Noi. Nu ştiu cum ar trebui să-nchei acest text, dar, asemeni medicului de familie sau farmacistului de mai sus, mă simt obligată să fac o recomandare: chiar dacă vă place camembert-ul - mai ales cu un pahar de vin roşu sec -, consumul excesiv dăunează grav "siluetei"; tot aşa cum cantitatea excesivă de "camembert" à la Dali dăunează grav societăţii.

Olga RUJANSKI