Poliţistul bun şi poliţistul rău

Poliţistul bun şi poliţistul rău
Marele joc psihologic a început. Nu este, încă, foarte clar cine este poliţistul bun. Dar îl avem pe poliţistul rău. El este Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Care bate serios cu pumnul în masă. Somând şi ameninţând statele Uniunii Europene să primească degrabă 160.000 de refugiaţi. Şi ameninţându-le cu represalii. Nu sunt sigur, dar poliţistul bun, în acest sandwich, transformat în menghină pentru statele mai puţin importante din Europa, s-ar putea să fie cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel. Ca să vezi!
 
Preşedintele Comisiei Europene şi-a înăsprit, brusc, tonul. El cere ca pe 14 septembrie, la Bruxelles, miniştrii de interne să se pună de acord. Şi să admită că "sunt 160.000 de persoane pe care europenii trebuie să-i primească. Acest lucru trebuie făcut într-o manieră obligatorie". Şi nu care cumva să facă vreo distincţie între religii. Travestit în satrap, Juncker avertizează că "vor fi luate măsuri contra statelor membre care nu pun în aplicare regulile UE, privind azilul". Ca să vezi!
 
Care reguli? Este prima întrebare de bun simţ ce îmi vine în minte. Şi, iată, de ce: până ieri, ştiam altceva. De la doamna Merkel şi de la alţi şefi de state. Aceştia au lăsat să transpire informaţia conform căreia vor exista două feluri de state UE în raport cu cel mai mare val migrator din ultima mie de ani, care loveşte năprasnic Europa. State care îşi asumă responsabilitatea. Aş adauga eu, pentru că au de ce, fiind state complice sau chiar autoare ale destructurării ţărilor în care populaţiile sunt supuse unui cataclism de mari proporţii.
 
Aceştia vor primi, în funcţie de forţa lor economică, refugiaţi. Şi state care nu vor avea această obligaţie, pentru că nu-şi asumă răspunderea sau pentru că nu pot. Acestea, însă, vor trebui să plătească. Să scoată bani din bugetele lor sărace pentru a asigura fondurile necesare statelor mai bogate, care au posibilitatea să le ofere adăpost şi locuri de muncă emigranţilor. Nici aşa nu era în regulă, dar, totuşi, varianta Merkel putea fi luată în calcul. Cu atât mai mult cu cât state cum sunt cele de la Vişegrad, în frunte cu Ungaria, Polonia şi Cehia, refuză, în mod explicit, să-şi deschidă graniţele în faţă valului migrator.

Să admitem, deci, că doamna Merkel ar juca rolul poliţistului bun.  Şi atunci putem înţelege mai uşor de ce omul ei, Juncker, vine şi pălmuieşte statele europene. Şi le ameninţă cu represalii pe cele care nu primesc emigranţi.
 
Dar cum arătăm, citându-l, preşedintele Comisie Europene s-a referit la "condiţii". Care condiţii? Nimeni nu a stabilit, până în prezent, condiţiile în care ar putea fi sau ar trebui să fie primiţi emigranţii. Dar, iată, capul democratic ales al Uniunii Europene a pus carul înaintea boilor. Vorbeşte de represalii pentru încălcarea unor condiţii asupra cărora statele europene nu au convenit.
 
Să fie acesta primul semn al unei dictaturi instaurate de două-trei state puternice ale Europei, în frunte cu Germania, pe mâna lui Juncker, împotriva statelor mai slabe? O dictatură care loveşte în moalele capului însăşi leagănul democraţiei? Şi, din nou, mă întreb: ce va face România? Sub ce artificiu vom pocni din călcâie în faţă lui de-alde Juncker şi vom accepta refugiaţi, prin încălcarea Constituţiei de câţiva decidenţi politici de la Bucureşti?

Comenteaza