Îi felicit pe cei ce au învins, dar aşa cum am făcut de fiecare dată, voi fi critic faţă de orice putere ce se instalează confortabil în fruntea destinelor României. Nu cred în majorităţi dominante şi în alianţe conjuncturale.
Experienţele Alianţei DA şi ale Convenţiei Democrate, precum şi "Antanta" democrat-liberalo-pesedistă din 2009 ne-au lăsat tuturor cel puţin un gust amar. Ce ne-ar determina pe noi, cetăţenii de rând, să sperăm că va fi altfel cu USL, populat în general de aceleaşi personaje, multe dintre ele certate cu legea? Mai mult, eu nu cred, în general, în actuala clasă politică, mai veche sau mai tânără, şi aştept momentul compromiterii sale totale, dacă nu au existat deja suficiente dovezi pentru a ne convinge pe noi, alegătorii, că personajele acestea nu merită votul nostru. În acelaşi timp, nu cred în emoţiile de moment şi în "frăţiile" la bine. Cuminte, ştiu din popor că "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba". Sunt peste tot găşti şi interese şi foarte puţin interes general, de cele mai ori prezentat într-o simbolistică populistă rău mirositoare. De aceea bunul simţ mă determină întotdeauna să ţin cu "victimele", "cu cei căzuţi la podea", în ciuda sfaturilor "pedagogice" ale unor prieteni de a vedea oportunităţile momentului, de a te pune în slujba celor "tari", ajunşi vremelnic în funcţii publice, din care consumă şi sleiesc ca nişte lăcuste biata ţară, prezentându-se ca exponenţii unor "strategii înalte".
În acelaşi timp, nu cred în personaje providenţiale, salvatoare, cu imagine confecţionată în saloane publice şi private.
USL a câştigat alegerile locale colorând ţara în roşu, albastru şi galben. Multe din sursele liberale vorbesc deja nu numai de suspendarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor, dar şi de suspendarea preşedintelui României. De ce graba aceasta? Motivaţiile liberalilor ar fi multiple: trendul electoral favorabil, pierderea multor deputaţi şi senatori în condiţiile alegerii acestora ca demnitari locali şi judeţeni, dar cel mai serios motiv, credem noi, este cel legat de neîncrederea faţă de aliaţii de stânga. Fără s-o spună ei deschis, liberali şi pesediştii, se poate observa foarte uşor că frământările din aceste partide abia au început. Liberalii s-au instalat în câteva judeţe transilvănene în care împart consiliile judeţene cu democrat-liberalii, în timp ce mai toate judeţele sudului şi estului României, în general sărace şi consumatoare de resurse bugetare uriaşe, sunt dominate de baroniada pesedistă. Să fie acest succes bine primit de liberali? Nu credem. Ce i-ar motiva? Aşa cum ştim din situaţiile anterioare, câştigătorii nu împart "prada" cu nimeni şi mai ales baronii democrat-liberali şi pesedişti.
Suntem convinşi că este foarte multă suspiciune şi teamă în rândurile electoratului liberal, mai ales atunci când se flutură în guvern stindardul "suprataxării" categoriilor mijlocii (profesori, medici, funcţionari, întreprinzători mici şi mijlocii), uitându-se de "marea finanţă" ce a căpuşat statul român peste douăzeci de ani, cu conturile pline de milioane de euro, netulburată de nimeni în virtutea unui principiu simplu, capitalist, uşor de "comercializat" electoral, potrivit căruia ea este aducătoare de "locuri de muncă". Şi atunci, nemaiputând lua de la categoriile sărăcite de criză şi de deciziile guvernelor anterioare, poţi lua de la cei cu "salarii nesimţite" de peste 4.500 de lei. Toată lumea va răsufla uşurată, mai puţin liberalii, ce-şi văd astfel redusă la tăcere biata forţă electorală. Paradoxal, pe termen mediu şi lung, victoria PDL în unele judeţe din Transilvania şi mai ales victoria lui Emil Boc la Cluj este în favoarea lor, a liberalilor. Am să explic acest lucru.
Dreapta (PDL şi PNL) şi-a conservat fiefurile transilvănene şi bănăţene. Chiar dacă unii liberali sunt furioşi acum, vor constata în următorul an că de acolo se poate construi nu numai o forţă de dreapta, dar şi o alternativă la stânga, dodoloaţă şi în plină recucerire a redutelor sale tradiţionale. Emil Boc, personaj detestat de liberali, datorită exceselor guvernării pedeliste şi mai ales apropierii de Traian Băsescu, poate fi cheia unei "împăcări" a dreptei. Liderul pedelist are poate cel mai bun moment al carierei sale politice. Câştigând alegerile de la Cluj, simbol al dreptei şi al Transilvaniei, el nu este în acest moment dator lui Traian Băsescu şi mai mult se poate detaşa de toţi ceilalţi lideri PDL prin legitimitatea pe care o are. Radu Berceanu, Adriean Videanu, Roberta Anastase, Elena Udrea şi chiar Vasile Blaga pot fi istorie politică dacă Emil Boc o va dori. Un PDl mai mic, cu fiefuri reduse, transilvănene, dar sigure, poate fi mult mai frecventabil decât un PDL "umflat", dar cu mulţi centri de putere.
Mai mult, zonele electorale în care a câştigat PDL şi PNL sunt zone cu dinamică economică accentuată, fapt ce va conta enorm în politicile publice de dezvoltare regională în Uniunea Europeană. Iar dreapta este transilvăneană, că place, că nu place jurnaliştilor şi analiştilor de la Bucureşti. Speranţa unui guvern de dreapta poate veni numai din această zonă.
