Am mai avut prilejul să scriu despre acest om politic. Indiscutabil, el a crescut. Până la un punct, chiar, spectaculos. Mai mult chiar. A reușit, în urma unor exerciții intense, să-și construiască un discurs bun, în unele situații spectaculos. Se bucură de o imagine bună. Atât printre foştii PDL-iști, cât și în rândul liberalilor tradiționali. Și, cu toate acestea, șansele lui scad. De ce? Ar fi mult prea simplu să judecăm situația lui Cătălin Predoiu și viitorul său incert de premier doar din perspectiva unei rivalități reale sau pretinse între cele două grupuri politice, pe cale de a fuziona, nu numai statutar, nu numai juridic, ci și ideologic. Și nu cred că, din această perspectivă, s-a pronunțat Teodor Atanasiu, în urmă cu câteva zile, atunci când a prognozat că domnul Predoiu nu va fi desemnat, în cele din urmă, drept candidat la funcția de premier. Motivul trebuie căutat altundeva.
Altundeva, unde? De la bun început să ne amintim bine că în mariajul care a avut loc între fostul PNL și fostul PDL a intervenit o dublă condiție. Un candidat comun la prezidențiale care, fără a mai fi fost necesare sondajele de opinie, se prefigura a fi Klaus Iohannis. Și, un algoritm conform căruia, dacă o formațiune dă președintele, cealaltă va oferi prim-ministrul. Iată motivul, strict de natură politică, care în cele din urmă a condus la nominalizarea lui Cătălin Predoiu. Cronologic, dacă privim în oglindă ceea ce s-a întâmplat în USL și ceea ce s-a întâmplat în PNL, vom constata că în cel de-al doilea caz, situația este total inversată. Dacă în cazul USL, prima funcția care s-a nimerit să fie ocupată a fost cea de premier, funcția revenindu-i lui Victor Ponta, iar poziția de președinte lui Crin Antonescu - timpul lucrând în defavoarea acestuia din urmă - în cea de-a doua situația, mai întâi a fost adjudecată funcția de președinte, abia apoi, urmând ca după o moțiune de cenzură sau după alegeri, să fie obținut de către liberali și postul de prim-ministru. Și, din nou timpul lucrează împotriva celui de-al doilea candidat.
Copleșit de o povară atât de mare, de povara însăși a așteptării, energiile candidatului amânat se epuizează. La fel cum se epuizează și rezerva de răbdare și de speranță a susținătorilor săi. Și, între timp, viermele îndoielii și, de ce nu, chiar al perfidiei, crește. Devine din ce în ce mai nociv și mai agresiv.
Pe acest fond, șansele lui Cătălin Predoiu scad pe zi ce trece, la fel cum șansa ca Teodor Atanasiu să aibă dreptate, crește.
Sigur că în acest context, inevitabil, se vehiculează și se amplifică și acele teme din biografia personajului, care se pot constitui în argumente negative ale desemnării sale în funcția de premier. Teme reale sau teme prezumate sau, în alte situații, teme reale amplificate în mod artificial. Cum ar fi, de pildă, decizia greșită a lui Cătălin Predoiu de a umili Parlamentul, forțându-l să adopte, prin asumarea de răspundere a guvernului, nu mai puțin de patru coduri. Cele mai importante legi ale unui stat, după Constituție, promovate fără cuvenita dezbatere, articol cu articol, în forumul legislativ. Sau cum ar fi trecute combinații juridice și financiare, reale sau imaginare ale sale sau ale cabinetului avocațial pe care l-a condus. Terenul de vânătoare, din această perspectivă, este liber și, ca de obicei, atunci când se declasează un conflict politic, fie el și mocnit, se poate trage din toate pozițiile.
Una peste alta însă, Cătălin Predoiu devine astfel candidatul care nu va fi. Și, firește, în această cheie ar trebui citite și ezitările din ultima vreme pe această temă, identificabile în discursul politic al lui Klaus Iohannis și declarațiile, ceva am abrazive, ale lui Teodor Atanasiu.
