Presedintele in functie incepe chiar cu inceputul. Depune o coroana de flori, discret, fara niciun fel de spectacol, asa cum a promis, in epicentrul revolutiei bucurestene. In Piata Universitatii. In fata Intercontinentalului. Si asta dupa ce zilele trecute i-a comemorat pe eroii timisoareni. Si tot din acest prim pas practic face parte un alt inceput care trebuia, pana la urma, marcat. Omagierea fostilor detinuti politici. A marilor eroi ai istoriei noastre recente pe care, inca, nimeni nu i-a decorat si nu i-a recunoscut altfel decat declarativ, ca veritabili purtatori ai stafetei libertatii romane. Atat cat ne-au mai ramas in viata, ar trebui nu numai respectati, ci si oferiti permanent ca exemplu tinerei generatii.
Si iata ca, acestia, fostii detinuti politici, vorbesc inca de dimineata despre cel mai important simbol al terorii comuniste. Despre Fortul 13 Jilava.
De aici trebuie inceput. Acesta este locul de care, in mod obligatoriu, istoria va trebui sa-si aminteasca. Democratia sa se raporteze, prin antiteza, la ororile din Fortul 13 Jilava.
Si mai exista un alt inceput dar care, de asta data, nu mai este in mana presedintelui. Satrapii represiunii trebuiesc pedepsiti. Nu numai octogenarii. Ci si satrapii mai tineri. Oamenii au fost chinuiti si torturati pana in ultimele clipe ale regimului Ceausescu. S-au facut responsabili judecatori, procurori, militieni, temniceri dar, in primul rand, securisti. Nu ar trebui ca societatea sa-si faca si cu acestia socotelile?
In incheiere, nu pot sa-mi reprim gestul a imi pune o intrebare. Oare de ce toata lumea vorbeste despre "fostii detinuti politici"? Exista ceva in mentalul colectiv care ii impiedica pe romani sa vorbeasca, pur si simplu, despre "detinutii politici"? Exista numai "fosti"? Sau exista si "actuali"?
