Pro-american? Anti-american? Sau sceptic?

De la bun inceput declar ca ma plasez in prima categorie. Si, din aceasta perspectiva, imi permit sa continui analiza. Fie ea si polemica. Sub lupa, incerc sa pun relatiile romano-americane.

Analiza este prilejuita de evenimentul numirii unui nou ambasador la Bucuresti. Pentru prima data, nu din ratiuni clientelare. Si, evident, de fenomenala scrisoare deschisa a domnului Adrian Severin. Un document ce va face istorie. Care este, din perspectiva mea, chintesenta dezbaterii care trebuie purtata pe tema parteneriatului romano-american?

A scris mult domnul Adrian Severin pe aceasta tema. Am scris si eu mult. Dar din dezbaterea pe care am initiat-o intre noi, am inteles ca cea mai sensibila dilema, dintre cele lansate de mine, se refera la constatarea ca, odata cu venirea in Romania a Excelentei Sale, Hans Klemm, Romania va functiona, in mod straniu, cu doua centre de putere. Unul intern, pe care l-am localizat la Cotroceni, iar celalalt, extern, hat-departe, la Washington. Introducand in dezbatere tema suveranitatii de stat a Romaniei, ca un garant, nu numai a dezvoltarii acestui stat, dar si a soliditatii parteneriatului romano-american, precum si rolul important pe care l-am putea juca, in viitor, ca partener independent, si nu ca vasal, in raport cu Statele Unite, domnul Adrian Severin ma incita la un nou demers editorial. Pe care il voi concentra asupra acestei teme. Refuzand, in continuare, orice argument care ar veni din directia unei gandiri anti-americane sau sceptice, in raport cu relatia dintre cele doua state.

Am spus ca, pentru un timp, Romania poate accepta, daca este necesar, sa devina un stat santinela - chiar cu riscul militarizarii ei si a unui deficit de democratie - dar, in niciun caz, ea nu trebuie sa devina un stat drona. Pur si simplu pentru ca o drona functioneaza dupa comanda unica, iar comanda poate fi si autodistrugerea ei, intr-o operatiune tip kamikaze. Sustin, in continuare, aceasta teza. Dar o nuantez. Si o intaresc in acelasi timp. Pentru ca, un stat santinela, pur si simplu, nu se afla sub comanda unica. Pentru a functiona in conditii de parteneriat, statul santinela cedeaza, temporar, o parte din suveranitate aliatului mai puternic. Pur si simplu, o parte din comanda se muta la Washington. Si are rost sa ne ascundem dupa degete? Intreaga componenta militara a acestui parteneriat, ca si o buna parte din componenta politica, este influentata major de Departamentul de Stat şi Casa Alba.

De aici si pana a recunoaste deschis ca mai functioneaza un centru de putere extern, nu mai este decat un pas. Eu am facut acest pas si mi-l asum. Tot ceea ce ma intereseaza este ca acest centru dublu de comanda sa functioneze in avantajul parteneriatului. Deci, atat in avantajul Washington-ului, cat si in avantajul Bucurestiului. Cedam suveranitate, fara a deveni vasali, ne asumam un deficit de democratie prin militarizare, fara a renunta la valorile democratice, pastrand, deci, in toate echilibrul si, la un anumit moment, pe traseul acestui parteneriat, daca vom sti sa fim aliati si nu slugi, vom trage linia si vom constata ca am avut de castigat. In mod miraculos, mai multa suveranitate decat avem azi si mai multa democratie. Pentru ca ele vor fi, in acel moment, autentice, iar nu contrafacute. Vor fi opere reale, si nu decoruri de mucava.

Eu nu ma gandesc, nici macar o fractiune de secunda, ca pe masura ce se consolideaza parteneriatul romano-american, care este si militar si politic si va deveni si economic si cultural, Romania isi pierde atat de mult trasaturile de stat independent incat devine, pur si simplu, un vasal al Washington-ului. Adica o drona. Are dreptate domnul Severin. Nu este, nici in interesul Statelor Unite, si, evident, cu atat mai putin, in interesul Romaniei dobandirea unui statut de vasalitate. Pur si simplu pentru ca, un vasal nu-si va putea juca niciodata eficient rolul incredintat si asumat. Acela de jucator regional, din ce in ce mai important, intr-o combinatie geostrategica in care nu urmarim altceva decat sa asiguram pacea si securitatea in regiune, securizand, cat se poate de bine, frontiera estica a Uniunii Europene si a NATO. Istoria extrem de bogata a relatiilor Romaniei, nu numai cu vestul, ci si cu estul, cu Orientul Apropiat si cu Orientul Indepartat, faptul ca, realmente, ne aflam intr-o intersectie vitala pentru toate interesele geostrategice, indiferent ale cui sunt, ne poate conferi, in cadrul parteneriatului NATO si al parteneriatului consolidat romano-american, un rol extrem de important pe care nu ni l-am putea indeplini nicicand din postura de stat ingenunchiat.

Pentru a ma face mai bine inteles, voi raspunde, ca si domnul Adrian Severin, unei alte intrebari esentiale. Ce doresc, de fapt, Statele Unite? Umilirea Moscovei? Distrugerea fostului sau adversar din perioada Razboiului Rece impreuna cu care, in toata perioada postbelica, a asigurat - este drept, nu foarte usor - echilibrul si stabilitatea intregii lumi? Cu certitudine, nu. Si cu atat mai putin vor dori o anihilare drastica a Rusiei, fie ea si Rusia lui Putin, statele Uniunii Europene care si ele depind de existenta unui echilibru de forte, de neconceput in afara unei Rusii, ca important jucator regional.

Numai ca Rusia, Rusia lui Putin, intentioneaza sa devina jucator global. Sa redevina. Ceea ce, in sine, nu este rau, nu este nociv si nu poate fi periculos pentru viitorul lumii. Prin urmare, nu teama ca Rusia ar redeveni, intr-o buna zi, un al doilea jucator global ar trebui sa ne preocupe - cu atat mai mult cu cat, un alt centru mondial de putere devine, din ce in ce mai vizibil, ma gandesc la China - ci modul in care Rusia incearca sa-si atinga acest obiectiv. Si aici imi permit sa adaug ceva din teza lansata de domnul Adrian Severin. Daca intelegem si putem accepta obiectivele Federatiei Ruse, daca putem admite ca doar existenta unei Rusii consolidate poate conduce la deplina valorificare a potentialului geostrategic al Romaniei, este imposibil de acceptat ideea - este drept, nici domnul Severin nu a acreditat-o - conform careia, acest statut, acest echilibru de forte trebuie dobandit cu orice pret. Inclusiv cu pretul agresiunii, al violentei, al incalcarii tratatelor internationale, fapte asumate in ultimii ani prin politica promovata de Vladimir Putin.

Numai ca normalizarea in timp a relatiilor cu cel mai important vecin din flancul sud-estic al NATO inseamna o presiune constanta, exercitata asupra Moscovei, de natura militara, economica, politica si chiar culturala. Iar varf de lance, putem intelege acest lucru - dar nu, pur si simplu, drona - ar putea fi Romania. Acest deziderat poate fi atins numai si numai cu conditia ca Romania sa ramana un stat suveran. Chiar cu doua centre de putere. Un rol atat de important nu si-l poate asuma niciodata un vasal.

Pe de alta parte, asa cum reiese din scrisoarea deschisa a domnului Adrian Severin adresata ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti - si citita cu lupa la Departamentul de Stat al Statelor Unite - in ultimii ani, nu de putine ori, relatia romano-americana a avut si caracteristicile unui raport de vasalitate al Bucurestiului fata de Washington. Unde am eu o viziune diferita fata de domnul Adrian Severin? Domnia sa lasa impresia ca acest raport de vasalitate este generat, mai cu seama, din vointa politica a Washington-ului. Sau, daca va dori sa ma contrazica, pentru ca stiu ca si domnia sa este, pur si simplu, pro-american, ramanand suta la suta roman - de altfel, Adrian Severin este si inspiratorului tezei Parteneriatului Strategic - ar putea sa imparta, in mod egal, aceasta responsabilitate. Ei bine, cu un asemenea rationament eu nu sunt de acord.

Eu cred cu tarie si am toate argumentele sa o fac si pot sa le prezint oricand si oricui ca, atunci cand in relatia romano-americana Romania s-a comportat ca un vasal, si nu ca un partener, a facut-o, pur si simplu, pentru ca unii dintre conducatorii ei au fost slugarnici. Si au incercat sa-si mentina sau sa-si castige pozitii in statul roman cu caciula intinsa la Departamentul de Stat, la Casa Alba, la Congresul Statelor Unite sau, si mai grav, in fata unor demnitari, reprezentanti ai institutiilor de forta. Poate unii chiar au mers atat de departe incat au jurat sub drapelul Statelor Unite. Cand s-a intamplat asa, nu a fost in ordine. Dar nu imi trece nicio secunda prin cap sa aduc o vina Statelor Unite pentru comportamentul, de-a dreptul criminal, al unor concetateni. De multe ori, functionarii americani, mai comozi, mai lipsiti de viziune, au adoptat o logica balcanica, de tipul „sa fie primit".

Dar Statele Unite si Departamentul de Stat si Ambasada Statelor Unite la Bucuresti ar putea si ar trebui sa intervina intr-un alt domeniu. Cel al intereselor private. Atunci cand societati comerciale americane sau, pur si simplu, oameni de afaceri de peste ocean incearca sa obtina un anumit statut economic, pe cai ocolite, netransparente, utilizand prestigiul, autoritatea si influenta Statelor Unite asupra Romaniei, ma astept din partea Excelentei Sale, domnul ambasador Hans Klemm sa traga o linie rosie si sa separe, in mod hotarat, politica de afaceri. Din nefericire, ultimii ambasadori, si aici are perfecta dreptate domnul Adrian Severin, au urmarit obiective pe termen foarte scurt, slujind, deseori, unor interese meschine, profitand ei insisi de pe urma unor afaceri, iar cand nu au facut-o ei, au facut-o unii membrii ai Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti. Il rog, asadar, pe domnul ambasador sa slujeasca, cu adevarat, interesele Statelor Unite in aceasta parte a lumii, urmarind, cu prioritate, obiectivele pe termen lung ale parteneriatului consolidat cu un stat loial, dar suveran in care va functiona ca inalt reprezentant al Washington-ului.