Și, în primul rând, pentru cel mai înalt reprezentant al ei, care este președintele Klaus Iohannis. „Erata" nu este o ficțiune. Ea a fost o realitate care nu poate altfel taxată decât drept o infracțiune deosebit de gravă, care a lovit în esența statului român. Dar ce înseamnă, până la urmă, provocarea la care m-am referit?
Dacă „erata", un simplu artificiu birocratic, a putut arunca la lada de gunoi o decizie luată în plenul Curții Constituționale a României și un întreg referendum național, la care au participat opt milioane de cetățeni, atunci, rezultă că, implicit, ea a transformat în ficțiune întreg sistemul statului. Dacă „erata" nu este o ficțiune și a fost o realitate, atunci, acceptând acest lucru, toate instituțiile statului de drept, în frunte chiar cu cea prezidențială, devin, ele înșele, pure ficțiuni. Adică, nu mai au niciun rost decât cel mult decorativ, atâta timp cât este posibil ca o mână de oameni să se substituie, printr-un text de câteva rânduri, întregii societăţi.
Ce rost ar mai avea Curtea Constituţională a României dacă doi-trei indivizi, fie ei și din interior Curţii, pot să răstoarne o decizie a acesteia? Ce rost mai are justiția, dacă nu reușește să sancționeze o asemenea faptă? Ce rost mai au avocații statului, respectiv procurorii, dacă nu documentează și nu devoalează, până în cele mai mici amănunte, ceea ce s-a întâmplat în 2012?
Ce rost mai au serviciile secrete, dacă nu au documentat unul dintre cele mai grave atentate la siguranţa statului? Ce rost ar mai avea Parlamentul, care a decis un referendum dovedit inutil? Ce rost ar mai avea partidele politice, care s-au zbătut pentru a mobiliza populația la acel referendum? Sau, în alte situații, pentru a o demobiliza?
La toate aceste întrebări, dacă nu va fi oferit un răspuns concludent, vom fi obligați de bunul simț să concluzionăm că „erata" - și pot exista multe „erate" de acest fel - transformă toate instituţiile fundamentale ale statului de drept în simple ficțiuni. Dar adevărata mare provocare este să vedem cine este eminența cenușie care a putut să-i determine pe cei câțiva conspiratori să facă „erata".
