Putin invadează Siria. Obama “analizează”

Armata terestra a Rusiei a pus piciorul pe pamantul Siriei. Invazia a inceput. Pretextul este Statul Islamic. Putin declara ritos ca are drept obiectiv distrugerea noului Califat, condus de Abu Bask al-Baghdadi. Si de aceea il sustine pe Bashar al-Assad. Iar Statele Unite se gandesc. Analizeaza. Luni, Obama va avea cu Putin o discutie pe aceasta tema. Intre timp, rusii avanseaza.

Este politica faptului implinit. Cea care a ghidat Moscova, daca ne amintim, si in timpului razboiului din Iugoslavia. Cand, pur si simplu, trupele Federatiei Ruse, fara a solicita vreun acord international, au atacat terestru. Tot politica faptului implinit a condus la anexarea abuziva, prin incalcarea tuturor normelor internationale, a Peninsulei Crimeea. Si, astazi, din nou, politica faptului implinit poate schimba fundamental raportul de forte din Siria.

Natura dramatica si exploziva a situatiei din Siria se explica prin declansarea simultana a mai multor tipuri de confruntari, in acelasi spatiu geografic. Initial, confruntare intre regimul Assad si o parte o populatiei care, prin organizatiile societatii civile, a incercat sa suprime un regim considerat dictatorial. Regimul a ripostat cu cruzime. Pe acest fond, apare o a treia forta, cea cunoscuta sub numele de Statul Islamic. Si pe un teritoriu vast, care cuprinde o parte a acestei tari, precum si o parte a Irakului, este constituit noul Califat. Care are armata si resurse proprii, precum si un mod de organizare si de promovare extrem de modern si de dinamic. Cetatenii obisnuiti sunt prinsi ca intr-un cleste in aceste conflicte armate, fara sfarsit, si desfasurate cu multa cruzime astfel incat, este declansat "Marele exod".

Pentru Moscova, situatia din Siria, dar si ofensiva Statului Islamic constituie o mare oportunitate. Atat financiara, intrucat regimul Assad este dotat contracost cu armament si echipament militar rusesc, cat si geopolitica. Vladimir Putin are prilejul sa devina, daca stie cum sa-si manevreze cartea, un mare jucator in zona. In inima Orientului Apropiat.

Se pune insa intrebarea, de bun simt: oare de ce, in conditiile in care principalul inamic declarat al democratiilor euro-atlantice este Statul Islamic, Washington-ul nu sustine, sub nicio forma, interventia Moscovei? Singurul motiv invocat la nivel oficial este faptul ca regimul Assad este de tip dictatorial si s-a facut vinovat de oprimarea propriei populatii. Daca nu ar interveni in joc combinatii sofisticate de tip geopolitic atunci, Departamentul de Stat al Statelor Unite ar trebui sa cantareasca lucrurile si sa stabileasca care este raul cel mai mic. Sa sprijini regimul Assad pentru a-l ajuta sa distruga Statul Islamic? Sa sustii Statul Islamic pentru a-l ajuta sa darame regimul Assad? Sau sa sustii o a treia forta, destul de inconsistenta, a combatantilor care lupta atat impotriva regimului Assad, cat si impotriva Statului Islamic? In paranteza fie spus, acest al treilea scenariu s-a si consumat de altfel, dar fara niciun fel de succes. Cele trei solutii posibile pot fi luate in calcul, desigur, doar in conditiile in care Occidentul nu decide o interventie directa armata, terestra, in profunzimea teritoriului sirian.

Ce ar putea, tinand cont de circumstantele de mai sus, sa discute Obama cu Putin in intalnirea care urmeaza sa aiba loc luni? Este clar ca atat presedintele american, cat si presedintele Federatiei Ruse vor continua, si in timpul dialogului si dupa, sa joace fiecare aceeasi carte.

Dar care este, totusi, cartea castigatoare? In absenta unei ofensive decisive impotriva Statului Islamic, situatia din Siria va scapa si mai mult de sub control. Iar "Marele exod" va deveni apocaliptic. O ofensiva aeriana, indiferent cat de dura ar fi si indiferent de tehnologia aplicata, nu va distruge Statul Islamic. In loc sa fie ucisi combatantii, va fi ucisa populatia civila. Iar numarul luptatorilor noului Califat, in loc sa scada, va creste. Asadar, singura solutie este o ofensiva terestra.

Exact ceea ce face, in acest moment, Federatia Rusa. Exact ceea ce nu vor sa faca sau nu pot sa faca democratiile occidentale. De ce Putin vrea si poate, si de ce ceilalti, chiar daca vor, nu pot?

Explicatia nu este greu de dat. Democratiile occidentale, respectand normele pe care le-au promovat, nu pot invada terestru un stat care nu este atacat niciodata, in mod direct, decat in conditiile unui acord al Consiliului de Securitate ONU. Care functioneaza conform regulii consensului. Dar consensul, acolo, nu poate fi obtinut. Pentru ca se opun Rusia si China. In aceste conditii, Statele Unite si aliatii sai nu pot interveni terestru.

Dar atunci se pune intrebarea: cum de pot interveni aerian? De ce un stat poate fi atacat cu aviatia si nu poate fi atacat terestru, in ambele situatii invocandu-se - dar in sens contrar - acelasi pachet de legi internationale. Ei bine, la aceasta intrebare eu unul nu am niciun raspuns.

La fel cum nu am vreun raspuns la o alta intrebare. De ce daca Federatia Rusa doreste, asa cu spune, distrugerea Statului Islamic, ea se opune, la Consiliul de Securitate, unei decizii in acest sens? Doar fiindca Putin doreste, cu tot dinadinsul, sa-l ajute pe Assad? Greu de presupus.

Discutia de luni, dintre cei doi lideri de la Washington si Kremlin este total inutila. Si nu face decat sa prelungeasca dubla drama a poporului sirian si irakian.