România - America un nou început
- Scris de Sorin Rosca Stanescu
- 20 Mar 2015, 12:16
- Editorial
- Ascultă știrea
Va fi numit un ambasador al Statelor Unite la București, după ce acest post a rămas neocupat foarte mult timp. Consternând mulți analiști politici din țară și din străinătate. Pentru că, întrebarea care s-a pus și la care încă nu s-a răspuns este următoarea : cât de consolidat ar putea fi parteneriatul nostru strategic cu Statelor Unite, dacă în ultimii douăzeci şi cinci de ani am avut parte doar de ambasadori numiți politic, care au primit o sinecură din partea președinților Statelor Unite, pentru contribuția în campaniile electorale, niciun dintre aceștia nefiind diplomat de profesie?
Acum, pentru prima dată, se pare că vine omul potrivit, la locul potrivit. Pentru că Excelenţa sa, viitorul ambasador, din câte suntem informați, este specialist în geopolitică, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o persoană extrem de bine familiarizată cu operațiuni de anvergură, care, de obicei, sunt executate cu susținerea serviciilor secrete. În definitiv, România este un stat aflat în proximitatea unui teritoriu aflat în război. Și extrem de aproape de un potențial agresor de anvergură, dacă nu planetară, în orice caz, regional. Din această perspectivă, viitorul ambasador pare a fi bine ales de Casa Albă și de Departamentul de Stat.
În al doilea rând, este clar că cea mai importantă componentă a parteneriatului nostru strategic cu Statelor Unite este cea care ține de securitatea NATO, de securitatea Europei, de securitatea întregii zone în care, Dumnezeu a plasat „grădina Maicii Domnului". Prin urmare, în mod inevitabil, în ciuda unor declarații și angajamente politice, celelalte trăsături ale unui parteneriat strategic se află într-un plan secund. Și asta, în ciuda faptului că, iată, relațiile politice, odată cu deschiderea noului ciclu prezidenţial sub Klaus Iohannis, par a avea un debut, cel puțin promițător. Este preconizată o vizită la cel mai înalt nivel al președintelui român în Statele Unite.
Și, în ciuda faptului că și componenta economică începe să capete proeminenţă. Dacă până în prezent, Statele Unite nu s-au numărat, niciodată, printre primi parteneri comerciali sau investiţionari ai României, iată că, în acest an, prin preluarea de către capitalul american a unei părți din portul Constanța, din rațiuni economice, de strategie energetică, dar și de strategie militară, această relație se relansează.
În fine, noul ambasador al Statelor Unite vine într-o țară, care, probabil, de la Washington, se vede că o zonă de ruine, care fumegă și în care se produc, încă, în mod accelerat, explozii, prin distrugerea sistematică, din punctul de vedere al unora, haotică, din punctul de vedere al altora, a unor câmpuri minate de o corupție, care sub mandatul lui Traian Băsescu se instituționalizase. Din această perspectivă, reprezentantul Statelor Unite în România, vine, cumva, pe un teren, dacă nu curățat, în orice caz, în curs de a fi curățat. Este de presupus, dat fiind background-ul acestuia, că domnul ambasador va fi suficient de înțelegător în raport cu derapajele care au caracterizat, caracterizează și vor caracteriza acest proces, derapaje de care, în mod evident, se fac vinovați maeștrii jocului, respectiv DNA și SRI. Într-o ordine mai degrabă inversată.
Dincolo însă de toate circumstanțele, prezența unui nou ambasador la București, pentru un București care are un nou președinte și va avea, până la sfârșitul acestui an, un nou guvern, constituie garanția unui nou început, poate mai bun. În orice caz, mai bun în ceea ce privește imaginea de partener solid și sigur al Washington-ului, în raport cu Bucureștiul.