Să fim tigri, nu papagali! Sau despre politicienii pe care îi merităm

De 23 de ani, sănătatea suferă. Pacienţii mor cu zile, corupţia este în floare, medicii şi asistentele îngroaşă numărul celor care s-au săturat de România. Salariile sunt mici, aşa că mulţi dintre medicii care n-au plecat ştiu ei ce ştiu: şi-au făcut propriul business în cadrul celui de stat. Plăteşti, trăieşti, n-ai bani, mori! Există varianta underground, dar şi cea legală, pentru că te tratezi la spitalul Ministerului şi achiţi la clinica privată a doctorului. Comerţul cu organe se face la vedere: dacă ai bani sau eşti influent, ai prioritate. Nu trebuie să aştepţi ani după rinichi, ci zile. Iar acest lucru e legal, pentru că normele sunt ambigue.

Sistemul de învăţământ scoate câţiva olimpici şi multe rebuturi. Profesorii din preuniversitar sunt total nemotivaţi, iar cei din universitar, mulţi dintre ei, prea bine plătiţi şi prea blazaţi. În facultăţi se găsesc încrengături de familie. Tocmai pentru că se plăteşte bine şi oferă statut social, cariera universitară i se cuvine fiului, nepoatei, amantei. Nu ajunge să fii deştept, trebuie să fii şi conexat, linguşitor, concesiv.

Când vrea, şi din păcate vrea des, statul este cel mai prost manager. Că nu are banii lui, ci ai tăi. Cumpără mături la preţ de aspiratoare, face terenuri de sport în pantă şi cheltuie pe o şosea cu două benzi cât pentru un circuit de Formula 1, cu tribune cu tot. Şi ştii ce mai face statul? Le dă temă propriilor avocaţi să piardă procese, astfel încât banii tăi să ajungă în buzunarele unor companii. Asta când nu le dă direct, prin licitaţii trucate.

Justiţia noastră ar trebui să fie oarbă, ca Themis, dar nu e aşa. Magistraţii văd, şi încă foarte clar, propriul interes şi pe cel al unor partide. Nu degeaba preşedintele şi premierul coabitează în pact şi se războiesc în procurori.

Este o regulă să nu lăsăm tehnocraţi la guvernare, pentru că ei „nu răspund politic". Uite ce fac cei care ar trebui să fie responsabili! Mereu se pune problema schimbării clasei politice, dar asta nu e ca şi cum ai lua un parizer de pe raft şi l-ai înlocui cu un salam de Sibiu. Aşa că ne consolăm şi îi votăm pe unii sau pe alţii dintre exponenţii aceluiaşi fenomen.

Ia să ieşim pe stradă la fiecare golănie, la fiecare licitaţie trucată, la fiecare lege bizară adoptată tacit, la fiecare pensie de parlamentar majorată din pix, aşa cum am făcut-o pentru Roşia Montană! Să vedeţi atunci că nu trebuie schimbată întreaga clasă politică, ci aceasta pe care o avem va deveni brusc mai atentă, mai responsabilă, mai dispusă la eforturi.

Gândiţi-vă că suntem într-un circ. Dresorul de papagali intră la păsări cu mâinile goale, poate cu nişte grăunţe în buzunare, şi nici prin cap nu-i trece că ar putea plăti pentru o secundă de neatenţie. Mai greu e cu dresorul de tigri, care mereu trebuie să-şi păzească spatele. Pentru el, nicio precauţie nu e de ajuns. În acest circ, noi am fost până acum papagalii. Haideţi să fim tigri! Ştiţi ce se va întâmpla? Se va schimba totul, deşi în realitate nu se va schimba nimic: vom avea şi atunci politicienii pe care îi merităm.