Salariile demnitarilor aruncate în aer

Salariile demnitarilor aruncate în aer
Marii demnitarii ai statului s-au fript. Sau cel puţin aşa se pare. Şi-au dat salarii mari. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Numai că Ordonanţa de Urgenţă trebuie validată în Parlament. Sau nu. Exista o masă critică de deputaţi şi senatori care intenţioneaza să respingă Legea. Ceea ce înseamna că salariile demnitarilor sar în aer. De ce?


Este una dintre marile greșeli ale Guvernului Victor Ponta. Dar nu și a lui Victor Ponta personal. Cât timp el a lipsit, cât timp a existat un interimat la Palatul Victoria, ținut de Gabriel Oprea, a fost luată decizia că majorarea salariilor să nu se facă în bază unei legi unitare și a unei strategii pe termen lung, asumate de toate partidele, ci altfel. Cum altfel? De la vârf spre bază. Cresc semnificativ, așadar, veniturile unui număr relativ redus de demnitari, urmând că, apoi, într-o perioadă nedefinită și în afara oricărei strategii, o nouă Lege să încerce să facă dreptate socială. Este, evident, greșit. Iar greșeala, într-o formă sau altă, trebuie să și-o asume și președintele Klaus Iohannis, care, cu o grabă care îi este total improprie, s-a zorit să salute inițiativa Executivului. Și mai mult chiar: se pare că, în prealabil, a existat o înțelegere în acest sens între președinte și prim-ministrul interimar.

Acum, semnalele sunt că Parlamentul va da peste cap Ordonanța de Urgență. În ciuda faptului că vârfuri ale Parlamentului beneficiază de ea. Dacă se întâmplă așa, din perspectiva inițiatorilor Ordonanței, se produce o înfrângere politică. Cu consecințele de rigoare. Dar din punctul de vedere al cetățenilor României, al masei salariale, ar putea fi primul pas către o reparație istorică.

De ce? Pentru că întregul angrenaj al salarizării funcționează alandala, creează inechități profunde și amenință ca statul, mai devreme sau mai târziu, să fie paralizat. Singură ieșire din impas - un impas creat de-a lungul mai multor guvernări - este elaborarea unei strategii pe termen lung, de zece - douăzeci de ani, privind modul în care, în mod echitabil, va fi îmbunătățit și reparat mecanismul de salarizare, apoi asumarea acestei strategii de către toate partidele parlamentare, eventual, printr-un pact și, în final, în baza respectivei strategii, elaborarea și prezentarea în Parlament a unei legi unitare.

Ei bine, o asemenea lege unitară, care să prevadă creșterea graduală și rațională și prudentă a veniturilor tuturor categoriilor de salariați, ar putea rezolva, în mod corect și moral, și problema veniturilor celor mai importanți demnitari ai statului.

Este clar că nu poate funcționa sistemul cu un președinte al României prost plătit. Sau cu un prim-ministru care are un venit legal simbolic. Sau cu miniștri care câștigă mult mai puțin decât un ospătar, într-un restaurant mediu. Și așa mai departe. Este necesar, evident, ca toți demnitarii să aibă salarii mult mai mari. Dar, în niciun caz, fără a ne uita ce se întâmplă mai jos. La dramele medicilor. Ale profesorilor. Ale polițiștilor. Ale gardienilor. Ale multor altor categorii sociale. Totul trebuie regândit, resetat și reconstruit. Și abia apoi sau abia în acest context are sens și este moral să vorbim și despre demnitari.

 

Comenteaza