Se tot vorbeşte, obsesiv chiar, despre fertilitatea pamânturilor românesşti. Fumul a ieşit cu folos de această dată: Asociaţia Helmholtz a Centrelor de cercetare din Germania a publicat o hartă a Europei pe care este evidenţiată fertilutatea solurilor în funcţie de prezenţa stratului de loess. Combinată cu condiţii climatice favorabile, prezenţa loess-ului garantează fertilitatea solului; iar România, mai ales în zonele extracarpatice, întruneşte din plin acest cumul de factori. Cu aport antropic chibzuit, cu investiţii potrivite, România ar putea deveni un corn al abundenţei pentru Europa.
S-a vorbit, pe urmă, despre bogăţiile subsolului. Timp de două milenii, năvălitori, cotropitori şi mari imperii au cărat metale preţioase din munţii României, şi tot a mai rămas ceva, ce de peste zece ani ne certăm ca surzii cum să scoatem la lumină. Înainte de a doua conflagraţie mondială România era al patrulea producător mondial de gaz şi pe locul şapte la producţia de ţiţei. Chiar şi azi, după un secol şi jumătate de exploatare, România este al treilea producător de gaz natural în Europa, şi îşi asigură din producţia proprie 40% din necesarul de ţiţei. Rezervele de sare ale României (poate, totuşi, asta este o legendă urbană...) pot satisface nevoile umanităţii pentru o perioadă de 300 de ani.
Şi atunci, dacă a avut norocul milenar de a locui o ţară atât de bogată, pentru ce motiv naţiunea română este atât de săracă? Trebuie să înţelegem că impresia lăsată de opulenţa găunoasă a elitelor de mucava, cae se lăfăie în palate, au plaje private, limuzine şi elicoptere, precum şi conturi burduşite prin paradisurile fiscale, nu este decât o hologramă proiectată pe nori. Ştiţi câţi români au averi peste 1 milion de dolari? 10.600, şi să nu ne închipuim că acestea sunt averi lichide şi negrevate de datorii (inclusiv datorii din acelea pe care DNA nu le poate recupera...).
În rest, trebuie să ocupăm locul ruşinos pe care singuri ni l-am hărăzit în acest clasament al bogăţiei europene: ultimul. Cu o avere medie pe locuitor, în 2013, de 11.191 USD, România se plasează până şi în urma Bulgariei, eterna sa tovarăşă de suferinţă, şi obişnuită oaie neagră a plutonului european.
Pentru cei neavizaţi, să explicăm că avem în vedere datele din raportul „Global Wealt Report 2013", realizat de istitutul de cercetare al importantei bănci elveţiene Credit Suisse. Evaluarea averii include active nefinanciare, precum locuintele, si active financiare - conturi bancare, detineri de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), rezerve in fonduri de pensii sau asigurari - din care se scad datoriile. Valoarea activelor este preluata in moneda locala si transformata in dolari la cursurile oficiale ale FMI.
Desigur, această situaţie nu este de speriat, atâta vreme cât la sfârşitul anului 2000 averea medie pe locuitor era 2.848 USD, iar în gloriosul an 2007 atinsese un remarcabil nivel de 17.570 USD(potenţat, desigur, de păguboasele speculaţii imobiliare şi de creditul cu buletinul). De atunci, a scăzut continuu până în 2011, când tendinţa s-a inversat; dar România tot a rămas mult în urma vecinilor europeni, a căror avere pe cap de locuitor este de 20.803 USD(Polonia), 22.657 USD(Ungaria) sau 36.201 USD(Cehia). Despre Occident, ce să mai vorbim? Cifrele vorbesc de la sine: 157.882 USD(Germania), 224.523 USD(Franţa), 220.677 USD (Statele Unite ale Americii).
Ceea ce este descurajant, poate chiar un pic trist, este să constatăm cât de fragile sunt averile românilor, cât de volatilă este bunăstarea lor. În doar 5 ani (între 2007 şi 2013) averea medie pe locuitor s-a diminuat cu 43%! Nici o conjunctură, înafară de un război devastator, nu poate justifica o astfel de evoluţie!
Interesante reflecţii ne poate genera şi analiza gradului de îndatorare personală în diferite ţări. România este în plutonul de mijloc, cu 26% (foarte aproape de SUA, unde gradul de îndatorare este de 25%). Alta este situaţia în Germania (19%), Franţa (17%) sau chiar fluşturatica Italie (13%)! Şi acum, o informaţie care ne va zgudui: conform estimărilor raportului Credit Suisse, în anul 2000 gradul de îndatorare al românilor era la incredibilul nivel de 2%!
Un nou semn al fragilităţii prosperităţii românilor, a căror datorie a crescut mai repede decât averile, a căror bunăstare s-a văzut spulberată de o criză care i-a luat ca din oală. Occidentul a suferit mult mai puţin; averile cumulate ale cetăţenilor, adunate cu averea statelor, a asigurat stabilitate şi capacitatea de a reveni rapid după impactul crizei. În doar anul care a precedat raportul, averea cumulată a populaţiei SUA a crescut cu 12%, iar Europa nu s-a prezentat nici ea rău: creştere de 7,7%.
Putem specula la nesfârşit asupra cauzelor istorice ale supărătoarei stări a averii cetăţenilor români. Putem spune inclusiv că occidentalii au mult fiindcă au jefuit ca puteri coloniale, în timp ce noi am fost mai degrabă jefuiţi, ca popor cotropit. Dar acel context istoric s-a schimbat, şi România are acum şansa că viitorul ei va fi într-o comunitate europeană animată, dacă nu de idealuri înalte, măcar de un sănătos sentiment al egalităţii şi solidarităţii.
Aşa că să terminăm cu plângerile pe la înalte porţi, sau prin colţuri ale istoriei. Să terminăm cu criticarea nesimţită a acestei ţări, ca şi cum nu noi am trăi în ea, ca şi cum nu politicienii de noi votaţi ar conduce-o. E timpul să ieşim din starea de neputinţă care ne-a ţintuit pe ultimul loc al clasamentului prosperităţii europene. E timpul să facem ceva, noi înşine, pentru bunăstarea noastră.
