Scântei în butoiul cu pulbere

Scântei în butoiul cu pulbere
| Foto: Faclia

Precum un boxer scăpătat, dar încă experimentat, Bătrâna Doamnă Europa s-a trezit din pumni, și a ridicat garda sus. Vărul zănatic de peste marea ce mare tocmai ce-a lăsat-o fără sprijin în fața vâltorilor istoriei.

Fără îndoială, nimic nu s-a rupt grav și definitiv între aliații rezidenți în „lumea civilizată”. Dar, parcă din senin, și cu o repeziciune care, la scara istoriei, are viteza unui fulger, situația de pe tabla geopolitică de șah a planetei a suferit schimbări dramatice.

De multă vreme îmi răcesc gura insistând asupra faptului că vărul de peste ocean calcă cu insistență în străchini, stricând ce nu ar trebui stricat și reparând strâmb greșelile nenumărate pe care le face.

Să luăm, de pildă, Iranul. Care acum are o mare putere economică, bazată pe exporturile de petrol, și pe piața internă în care sunt activi 80 de milioane de locuitori. Iranul modern este o creație a SUA, care a susținut dinastia Aryamehr, pro-occidentală și cooperantă cu noii stăpâni ai lumii.

Dar luxul afișat de urmașii împăraților persani a înfuriat poporul, care l-a alungat pe șah și a făcut astfel posibilă instaurarea unui stat islamic și teocratic. Care este, pe deasupra, șiit, adică opus ideologic tuturor celorlalte națiuni islamice, care sunt de ideologie sunită. Și care are o armată de loc neglijabilă. Plus că are capacitatea de a susține un program de dezvoltare de arme nucleare.

Ei, aici e mare supărare. Americanii nu i-au putut opri pe ruși să dezvolte arme nucleare, fiindcă aceștia erau prea puternici pentru a fi puși cu botul pe labe. Și nici pe aliații lor europeni (Marea Britanie, Franța), fiindcă luptau sub același stindard. Dar Iranul? Chiar așa?

Un inamic declarat al celei mai mărețe democrații din univers să aibă arma nucleară, cu care să poată amenința pe fidelii aliați ai Americii aflați în butoiul cu pulbere de pușcă al Orientului Mijlociu?! Interesul pentru Iran a fost justificat doar de dorința obsesivă a americanilor de a crea un coridor sanitar în jurul rușilor cei nesupuși.

Din acest coridor trebuiau să facă parte și Pakistanul (care, blocat în eterna dispută cu India, s-a angajat cu doar jumătate de gură) și, mai ales, Turcia. Țară bogată, cu o armată mare și performantă, Turcia a fost primită repejor în NATO, contându-se pe vecinătatea cu Rusia (întrucât Rusia asigură paza frontierei armene, putem spune că în locul respectiv NATO și Rusia au frontieră comună!). Dar… trădare, trădare, de trei ori trădare! La altă scară, Turcia a pornit pe aceeași cale ca și Iranul, virând spre un regim autocratic și islamist.

Și, pe deasupra, Iranul și cu Turcia și-au dat mâna cu Rusia, alcătuind un triumvirat de putere care dă fiori oricui de pe planetă, în primul rând națiunii cu cele mai multe portavioane! Desigur, interesele punctuale sunt diferite (Rusia - ajută regimul sirian aliat, Iran - apără pe frații șiiți din Siria și Liban, Turcia - încearcă să țină pe kurzi la respect) dar cei trei musculoși par a se înțelege pe ansamblu bine, fiecare dintre ei regăsindu-și și urmărindu-și interesele în această alianță care foarte recent părea cu desăvârșire imposibilă.

După ce Rusia a mutat cu multă îndemânare, ce fac SUA? Greșeli peste greșeli… Anunță mutarea ambasadei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, ca pe o declarație de sprijin pentru regimul israelian, stârnind astfel furia țărilor arabe, unele dintre ele chiar aliate.

Pe urmă denunță abrupt tratatul nuclear cu Iranul, tratat negociat cu trudă de puterile europene, Rusia și China în 2015, și acceptat cu greu de către SUA.  Indiferent cât de legitime li s-ar părea americanilor aceste acțiuni, ele au urmări nedorite dintre cele mai grave.

În primul rând, trilaterala Rusia-Iran-Turcia se găsește întărită fiindcă, pentru prima dată după înființarea statului Israel, acest jandarm local al SUA nu mai are în față armate învechite (vezi Egipt) sau luptători de gherilă (palestinieni). Situația geostrategică s-a schimbat semnificativ, iar acțiunile diplomatice ale Israelului față de Rusia și Turcia nu pot duce la evoluții semnificative.

În al doilea rând, și acesta este efectul cel mai periculos, este faptul că actuala situație tensionată a dus la fisurarea gravă a blocului occidental, după ce UE anunțase că nici una dintre țările membre nu-și va muta ambasada la Ierusalim. Cu osebire, o fisură între SUA și cele mai importante state europene, care prin vocile lui Merkel și Macron au anunțat sfârșitul lunii de miere cu mirele transatlantic.

Ca efect secundar, o fisură care trece prin însăși inima Europei, contrapunând țările pro-europene din occidentul cel puternic cu țările euro-sceptice din estul cel tulburat. Faptul că Cehia, Ungaria și România au blocat adoptarea unei rezoluții care critica mutarea ambasadei americane este foarte grav, și fără precedent în istoria activității diplomatice la nivelul UE.

Din nou, România și-a ocupat locul de onoare în avanscena rușinii. Dornici de nemeritată glorie și legitimitate, și depășind orice limită a competențelor lor, slugoii din fruntea PSD au anunțat cu surle și trâmbițe mutarea ambasadei românești la Ierusalim.

Ba s-au mai și ostenit până la Tel Aviv pentru acest gest de crasă idioțenie politică, plasând România înafara Europei, într-un Nulistan mai trist decât câmpia teleormăneană toamna târziu. Toată mândria lor nu poate fi decât aceea că sunt două scântei zălude care se reped spre butoiul cu pulbere.

Etichete
Comenteaza