Singura rezolvare este scoaterea UDMR în afara Legii!

Mă corectează Cozmin, la telefon: întâlnirea cu Depardieu a fost acum doi ani, nu anul trecut, așa cum scrisesem eu... Mă lasă memoria; bine că mai sunt alte "funcții", care merg bine! Anul trecut am "umblat" prin țară, are dreptate. 

A fost un an greu si minunat pentru mine. Porneam de joia, de obicei, spre Bucuresti iar de acolo, spre locul unde urma sa facem emisiunile.

Am strabatut tara (in mare parte necunoscuta mie). Am descoperit oameni si locuri pe care nu mi le as fi imaginat in tara mea. Vorbim cu totii despre Romania, despre "Patrie", o iubim si, in fapt, o cunoastem atat de putin... Oameni calzi, ospitalieri, gata oricand sa te primeasca in casa lor, chiar si politicienii care urmau sa vina seara in emisiune mi s au parut altfel decat vazuti la Bucuresti: cu mai multa personalitate, mai aproape de realitatile locului, cu mai multa siguranta in afirmatii, cu atitudien mai calda, mai umana, scapati de ochii vigilenti ai sefilor politici din partide. Zburam pe sosele dintr o parte in alta: din Delta Dunarii la Bistrita, de la Maramures in Giurgiu, Bucovina sau Ilfov, Sibiu, Neamt ori Craiova. Dormeam pe apucate, tarziu, dupa emisiune, dupa ce stateam la masa cu invitatii sau cu oameni ai locului, ca a doua zi s o luam din loc.

Pastrez in suflet imagini cu zapada topita pe alocuri, de vreme primavaratica, de toamna sau iarna in tara asta minunata, flash uri cu portrete de oameni gospodari, de aer mirosind minunat a iarba, fum si pamant ud, de focuri jucand pe dealuri si parfum de flori, biserici frumoase, cladiri si interioare pastrand cate ceva din bogata istorie a locurilor. Diminetile unice, cu rasarituri timide, batand din griuri albastre, parca sticlind a otel si apoi spre oranjuri timide; cafeaua bauta afara, in aerul intotdeauna rece, trezirea orasului, primele zgomote omenesti... Ca o imensa scena, ar fi zis profesorul Zaciu... Oamenii necajiti, morocanosi si tristi ai diminetii, se lumineaza la chip o data cu primele cafele si se dezmortesc pentru inca o zi...

Un an care a trecut ca o lumina, ca o scanteie. Avea dreptate Cozmin: intalnirea cu Depardieu a fost inaintea Creaciunului de acum doi ani. Am avut noroc de la Dumnezeu (si de la prieteni!), sa ma bucur de prezenta unor oameni ilustri. Gerard unul dintre ei: un munte de talent si cultura, si un om parca venit dintr o iluzorie epoca a luminilor, cu umor sanatos si caldura sufleteasca inimaginabila. S a baut mult dupa emisiune, s a glumit, a depanat amintiri si noi il ascultam si vorbeam cu el, de parca ne am fi stiut dintotdeauna, de parca era unul din prietenii nostri vechi, intors dintr o calatorie indelungata...

Altfel spus, cu o zi inainte - ne a zis -, inainte de a porni spre Bucuresti, tocmai dejunase cu Putin si ne a detaliat, cu umorul lui putin "bourgeois", amanuntele prieteniei sale cu presedintele rus. Vinul curgea, ne simteam cu totii bine, Ovidiu comanda muzica celor de la "Gipsy kings", care se nimerisera in restaurant si care au fost, si ei, invitati la masa noastra, cand deodata, Gerard a disparut la baie; eram cu totii ametiti bine, dar lipsa lui a dat de banuit, iar Cozmin s a ridicat sa verifice daca totul e in ordine. N au trecut decat vreo zece minute pana sa apara amandoi dezbracati pana la brau, cu apa siroind de pe ei. Facusera o "baie de reimprospatare" in chiuveta, sa poata relua spritul, un gest de barbateasca fratie masculina, fara ifose, fara "figuri" sau alte asemenea pretiozitati.

*

Imi mai spune Cozmin despre o statistica despre cea mai cumparata carte in carantina: "Dragoste in vremea holerei", a lui Garcia Marquez. Cine stie ce si or fi imaginat saracii cititori de duminica: vreo reteta secreta pentru iesirea din situatia pe care o traim, iata, de mai bine de o luna? O istorie incitanta de dragoste intre amanti sechestrati langa soti/ sotii de care s au plictisit? Dumnezeu stie. Desi romanul s a nascut poet, scriitor adica (Caragiale spunea asa: "Pentru orice roman ce stie a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie!"), iata ca la vreme de criza a ajuns sa fie si cititor... Dar daca ne amintim de zicerea lui J.L. Borges, in viziunea caruia "Sa fii un bun cititor e mai udor decat sa fii un bun scriitor" ne aflam (ca intotdeauna!) in mijlocul unei dileme: ce si cand anume sa citim? Aceleasi statistici cu privire la cea mai citita carte in Romania, puneau pe primul loc acum cativa ani, volumul "Suge o Ramona!"...

Personal, de multa vreme nu mai citesc decat dupa o foarte atenta selectie. Recitesc. Nu simt nevoia sa stiu ce scriu tinerii de azi, nici in carti, nici pe retelele de socializare, nu urmaresc ce scriu altii, nu sunt curios ce anume continut creeaza creatorii de continut (sic!), nici bloggerii, nici vloggerii, sau alte categorii de noi "scriitori". Simt, din ce in ce mai mult dorinta de a ma reintoarce la cartile si scriitorii la lumina carora m am format. O fi bine? O fi rau? Nici nu cred ca ma intereseaza prea mult. Am ales sa l cred pe Umberto Eco (unul din scriitorii pe care il iubesc): "Retelele de socializare dau drept de cuvant unor legiuni de imbecili care inainte vorbeau numai la bar dupa un pahar de vin, fara a dauna colectivitatii. Erau imediat pusi sub tacere, in timp ce acum au acelasi drept de cuvant ca si un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Drama internetului este ca l a promovat pe idiotul satului ca purtator de adevar." Deci, fara internet. Fara fbook, fara instagram, fara tweeter.

*

Vorbesc cu o buna prietena, excelenta cunoscatoare a relatiilor romano-romane intre Republica Moldova si Romania, despre modul rusinos in care am cedat pentru a doua oarea Basarabia rusilor. Atunci, in emisiunea mea de la "Realitaea" a intervenit in direct Cozmin Gusa si am analizat lipsa oricarui reprezentant al Romaniei la acea asa-zisa "negociere"... In fapt, n am fost nici macar bagati in seama, s a negociat "peste" noi, iar Romania s a asezat din nou in genunchi si a tacut, de neiertat. Macar am fost, alaturi de Cozmin de Petrisor Peiu si ceilalti invitati, singurii din presa din Romania care am vorbit despre aceasta tranzactie oneroasa.

Zilele trecute directorul general Ion Sterian, a vorbit despre importantele proiecte strategice europene energetice în care este implicată compania Transgaz, proiecte care se află în plină implementare, lucrările desfășurând-se la capacitate maximă, desi suntem in plina pandemie. Tot el adus o rază de speranță privind faptul că acum se lucreaza intens la proiectului Ungheni - Chișinău, singurul "pod" care mai leaga efectiv cele doua tari surori...

*

Dimineata insorita de primavara imi da un fel de euforie nesperata, in ciuda tabloului jalnic al unei tari nevrozate de carantina si de prostia "ordonantelor militare". A disparut in oameni orice forma de optimism, orice dorinta de a face planuri. Uneori mi se pare ca traim in Warhol, intr o tara care promoveaza, asa cum facea si celebrul artist, in mod intentionat kitsch ul, in toate. In viata de zi cu zi, in muzica, arta, politica, dar si in viata si in dragoste. Totul, discursurile publice, nevrozele, traiul de zi cu zi, batrani arestati in case, dragostea dusa la maximumul vulgaritatii, greata celorlalti, chiar si a mea, pe care incerc sa mi o ascund cu efort, ca si cum as tine un secret, mi se par (ca si artistul mort la doar 58 de ani), de prost gust, fara nimic autentic; fotografia a tot ce traim azi.

*

Ies sa fac o tura in centru. O vreme calma, fara soare, cu nori compacti dupa care se ghiceste un soare palid, inert. La statuia lui Matthias Rex o femeie cu trei copii, pe o banca. Copiii topaie veseli, colorati, nepasatori, alearga intr o parte si in alta cu aparenta puternica a unei bucurii aiurea. Stau o vreme sa i privesc, asa cum trepideaza inconstient in pustietatea pietei imense, sub privirea nepasatoare a mamei. Totusi, atmosfera de primavara. O primavara captiva, parca, cu pustiul aparut, deodata in orasele mari; parca sub un urias clopot de sticla, in asteptarea animalelor, ascunse la panda pe dupa blocuri sau cladiri vechi, care un semnal sa se repeada sa ia totul, inapoi, in stapanire... Nu mi place deloc vremea asta ursuza si inchisa.

*

Vorbeam despre dl Orban... Sunt stupefiat, azi de pesedistul Ciolacu. "Ejusdem farinae"... Atrerizat conjunctural in fruntea jalnicei, aculturalei stangi romanesti a lasat sa treaca de Camera Deputatilor proiectul de autonomie a asa-zisului "tinut secuiesc". Probabil la intelegere cu UDMR. Dintr o data, hop si dl Tariceanu, cel care a facut cadou proprietetile imense aflate in centrul budapestei ale "Fundatiei Gojdu" statului maghiar, sare sa l atace pe presedinte Johannis, care intr una din cele mai fericite iesiri la tv a denuntat jegoasa manevra a PSD. Nu e nimic nou. Fostul presedinte a jalnicei stangi romanesti, Dragnea a facut, intrucatva, nu de mult, acelasi lucru, cand a trecut in Camera Deputatilor legea prin care limba maghiara devenea obligatorie in administratiile marilor orase ale Romaniei. Mi aduc aminte, atunci, cat ne am agitat, impreuna cu invitatii mei de la "Realitatea romaneasca", sa oprim aceste aberatii. Cedarea rusinoasa in fata extremismului maghiar, pe zi ce trece tot mai nesimtit, nu e ceva nou la acesti lideri de mucava ai stangii.

Acum se vede clar de ce a fost abandonata incercarea de reformare a PSD, promovata de liderii transilvaneni Prof Vasile Puscas, Cozmin Gusa,Vasile Dancu, si alti presedinti de filiala Bistrita - Radu Moldovan, Neamt, viceprimarul capitalei Aurelian Badulescu, parlamentarul Dorel Caprar, primarul sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, care a avut "curajul" sa l primeasca pe Cozmin Gusa in organizatia sectorului 1. Viceprimarul Bucurestiului, Badulescu a avut chiar o formulare demna de reprodus: "ati girat o cerere de divort intre PSD si Ardeal, domnule presedinte. Cu acte in regula si martori!" S a facut tot ce a fost necesar, prin jocuri de culise, ca nulitatea absoluta Ciolacu sa ramana in functia in care n a fost ales niciodata, presedintele celui mai mare partid romanesc, PSD si sa transforme partidul intr o forma abjecta si vizibil-rusinoasa, de servant umil al dlui Orban si al PNL.

Nici o zvarcolire nu pare sa poata face PSD sa scape de sub presiunea statului paralel, confirmand clar predarea/ primirea stafetei Dragnea-Ciolacu. Am crezut, la un moment dat, ca dl Paul Stanescu, care parea un lider onest si "neprins" de santajele sau presiunile statului paralel, va face ceva in sensul schimbarii de macaz, sugerata de transilvaneni. M am inselat... De cate ori il vad aparand la tv pe actualul presedinte interimar al PSD am in fata imaginea celei mai ample mediocritati, ridicata la rang de inteligenta politica. Deodata din spatele dlui Ciolacu, din televizor, pare sa iasa un aer fetid, ca si cand in sediul PSD, toata masa amorfa de oameni aliniati in spatele lui ar fi mancat o saptamana doar ciorba de fasole, si aerisesc, de obicei cate o jumatate de ora camera, sa pot privi ecranul mai departe... Si, ca sa nu cumva sa piarda ocazia sa intre si el in ventilator, dl Dan Barna, cu pesonalitatea dsale de diaree incontinenta, face trimitere cand vorbeste de Johannis, de Corneliu Vadim Tudor. De unde o fi alfat liderul neo-fascistilor baby-face romani, despre Vadim, ca pe timpul cand "rudotelul" perora impotriva extremismului maghiar, baby-face Barna (barna, in limba maghiara inseamna maro!) se exprima pe el insusi sub forma apoasa, lichida-verde in pampersi, la el, la mami in brate...

Lucrurile nu trebuiesc lasate asa. Textul legii promovata de UDMR, cu sprijinul PSD se situeaza clar in afara legii, iar actul acestei formatiuni politice, de a inainta Parlamentului o Lege prin care se atentateaza asupra integritatii romaniei are un singur sens: ne allam in fata unui act de tradare nationala, iar singura rezolvare este scoaterea UDMR in afara Legii. Ma uit cu stupefactie la liderii maghiari cum incearca, de ani si ani, sa justifice in cele mai jalnice si false moduri tradarea nationala care le curge in vene, in loc de sange. Acum, dupa modelul cunoscut, si au promovat in functii publice, (si tocmai de aceea, vizibile la tv!), tot felul de "trecute frumuseti" expirate. O distinsa doamna a ajuns chiar sefa Departamentului pentru relatii interetnice", care sub conducerea premierului Ludovic Orban face propaganda ostila Romaniei. Oricum, privind o pe dna Laczika Eniko, vocalizand rapid impotriva lui Johannis, vad ca UDMR, dupa modelul romanesc, rasplateste prin functii publice "prestatiile" politice ale UDMR-istelor care trec de o anumita varsta. Sunt perfect de acord, si eu obisnuiesc sa premiez astfel de "calitati" minunate ale femeilor (e drept, nu chiar atat de expirate!), dar o fac din propriul buzunar, nu din banul public...

*

Am dormit prost, ca in mai toate ultimele saptamani. Ma trezesc la 4.00 si fumez cateva tigari, beau mai multe cafele - o mangaiere. Pana ce incet, se insinueaza de afara lumina si ciripitul a zeci de pasari, ascutite, metalice, agresive. Pana acum nu l auzeam, acoperit fiind de zgomotele strazii. Acum il descopar ca semn al singuratatii, al pustiului. Ma plimb dintr o camera in alta si nu ma mai regasesc. Imi lipseste zgomotul familiar al orasului trezindu se, cu toate tonalitatile si secretele lui. Vad in reluare, pe sarite, emisiuni pe tema scandalului rezultat in urma iesirii dure a lui Johannis, pe tema intelegerii Ciolacu-UDMR- Viktor Orban. Deodata, ca dintr un vis imi apare pe trezie, in fata ochilor, profesorul Zaciu in dreapta, in Mercedesul meu "Cobra" rablagit. Eu eram la volan, romancierul Alexandru Vlad in spate, iar profesorul canta "Summer in Siam" a celor de la Pogues, o piesa care ii placea, amuzandu se teribil. Ne era in obicei ca o data, de doua ori pe saptamana "profesorul" sa imagineze trasee de o zi si sa mergem in astfel de excursii minunate incarcate de personalitatea lui uriasa. Il insoteam intotdeauna, impreuna cu Sandu Vlad si intre noi se crease un fel de intimitate pe care profesorul (asa ii spuneam) n o practica niciodata cu ceilalti. Pe noi ne lasasa chiar sa fumam la cafea, in casa lui de pe strada Biseicii Ortodoxe, lucru mare, deoarece il deranja fumul. Stramba putin din nas cand Sandu isi aprindea pipa, dar trecea repede peste acest amanunt.

Au fost verile unor ani in care fiecare vizita zilnica la cafeaua profesorului a fost, pentru mine, un dar nesperat. Ne duceam, cu Sandu, si uneori cu poetul Ion Muresan, aproape peste tot: la Bistrita, trecand prin Beclean (unde profesorul se amuza anuntandu ne ritos: "Voila, am intrat in Beclean-sur-Somes!"), Oradea, Arad, la Sibiu, la Brasov, dar mai ales la Targu-Mures, la sediul revistei Vatra, al carui director de onoare era. Un timp pretios, de neuitat, petrecut in intimitatea redactiei, condusa atunci de Al. Cistelecan. Profesorul stia perfect ungureste si era cunoscator al culturii maghiare. Ii stia de mult pe Geza Domokos, Deak Tamas, Suto Andras. Le aprecia sentimentul foarte puternic al protocolului - spunea -, al pompei, al ceremonialului, transmis prin ecclesie. Radea amar de oratoria infierbantata a lui Suto Andras si ii socotea un popr de aroganti, ciudati, plini de complexe, sentimental si dispretuitor totodata pe care nu reusise in mai bine de patruzeci de ani s o inteleaga. Dar nu contenea sa spuna ca e necesara, ca solutie, un anume fel de intelegere din partea noastra.

Mai bine ca n a mai apucat sa vada agresivitatea UDMR din ultimii ani, cand garda veche, cu moderatii Frunda, Marko Bela, un mare poet, si Verestay a fost eliminata de la conducere de gasca de tineri veterinari si amante a lui Kelemen Hunor, Barna Tanczos si Csake Attila, care au facut pact cu FIDESz, ul lui Orban Viktor, ducand ura impotriva romanilor la cote inimaginabile. E drept, agresivitatea aceasta a primit "unda verde" in momentul cand Traian Basescu, de frica de a nu fi suspendat, a tranzactionat voturile maghiarilor, contra unei atitudini slugarnice si tolerante la toate actele antinationale si antiromanesti, pe fata, a liderilor maghiari ai Budapestei si UDMR. Viktor Orban a cerut comunitatii maghiare din Romania, avandu l alaturi, la masa pe Traian Basescu si Laszlo Tokes - la scoala de vara a UDMR - sa voteze impotriva demiterii presedintelui roman, sau sa nu mearga la vot. Asa s a salvat cel mai nociv presdinte al Romaniei din toate timpurile de demitere, cu ajutorul UDMR si al lui Viktor Orban.

Mergeam cu profesorul si cu Sandu Vlad la Bistra, unde se afla atelierul sculptorului Ion Vlasiu, prieten vechi al lui si pe sosea, asa ca intotdeauna, am oprit sa luam o cafea la un restaurant pe marginea soselei. Ii placea sa studieze oamenii din parcari, si faceam concursuri, sa ne imaginam, doar privind cate un om, sa ghicim ce meserie ar putea avea, cum ar putea sa i arare casa, familia... Profesorul era intotdeauna bine dispus in excursii, si cand am terminat cafeaua si am intrat din nou in masina spre Bistra, a inceput o discutie despre maghiari, despre atitudinea lor aroganta, de care profesorul ne povestea cum se lovise de multe ori, insa deja ajunseseram la fantasticul atelier al maestrului Vlasiu. Era la marginea satului Bistra. O alee umbrita urca domol, pe sib un deal si iesea la lumina dupa cateva minute de mers.

Acolo, ca o explozie de lumina si frumusete, intr un echilibru perfect, in mijlocul vegetatiei se ascundea casa-atelier a marelui sculptor. O alee curba, punctata cu pietre mari pe care maestrul Vlasiu sculptase simboluri misterioase te ducea in fata casei, frumos asezata intre puzderie de pomi; cand intrai in, atelierul propriu zis, patrundeai parca intr un vis. Ebose, blocuri de piatra si lemn, aparate de fasonat, dalti, un Univers in care ti ar fi trebuit poate ani de zile ca sa l patrunzi. A fost o zi minunata, presarata cu dialoguri uneori sprintene si amuzante, altele grave, despre prieteni si despre amintiri care ii unea pe acesti titani ai culturii romanesti: Ion Vlasiu si Mircea Zaciu.

Spre seara am pornit spre Cluj si pe masina am pus din nou piesa care ii placea profesorului, cantata de "The Pogues": "When it's Summer in Siam/ And the moon is full of rainbows/ When it'summer in Siam/ And we go through many changes.../. Profesorul era imbracat, ca intotdeauna, cu foarte mult bun gust, ii placea sa se asorteze si sa poarte haine de buna calitate; imi aduc aminte ca acum. Si a scos sacoul superb, in carouri maro, i l a dat lui Sandu, in spate si ne a spus, continuand discutia de unde o lasasem la dus, ca undeva, Bartok Bela, celebrul muzician maghiar a afirmat ca cel mai muzical cuvant care exista in limba maghiara este "fuloloy", care denumeste uleiul sau ceara care se aduna in urechea omului. Si imediat a inceput sa cante "Summer in Siam" tradusa ad-hoc, in maghiara: "Nyar a Sziamba... ". Am izbucnit toti trei in ras si, de atunci, "Nyar a Sziamba" a ramas un "semnal" secret, al nostru. Il mai rugam pe profesor sa ne cante versiuna maghiara a pisesei si intotdeauna radeam cu pofta...

Mai tarziu, dupa ce profesorul a plecat la ceruri, atat eu, cat si Alexandru Vlad am continuat sa l vedem aievea, asa cum era el, cu parul alb, iesindu i de sub sapca, drept, subtirel, elegant, cu ochelarii cu rama de baga, stand in picioare chioscul de ziare de la intrarea in "Libraria Universitatii", imbracat cu superbul sau sacou in carouri maro. (Il poreclisem "Lord Jim" dupa personajul lui Joseph Conrad, si chiar daca nu i a placut, a acceptat, in eleganta si frumusetea spiritului sau ludic.) Nici eu, nici Sandu nu ne am dus niciodata spre el, din locul in care ne aflam, in fata intrarii in restaurantul "Pescarul", desi pana la el n ar fi fost mai mult decat cincizeci de metri. Mai bine de un an dupa ce a murit am continuat sa l vedem pe profesor, in acelasi loc, privind parca spre standul de reviste. Nu s a uitat niciodata spre noi, iar noi n am facut niciodata vreun pas spre el, de frica sa nu dispara.