Triunghiul vinovat: Yassin, Băsescu, Coldea
- Scris de Sorin Rosca Stanescu
- 03 Apr 2015, 15:38
- Editorial
- Ascultă știrea
Faimoasa răpire din Irak, inițiată la București, s-a transformat, pentru „triunghiul vinovat", într-o frumoasă afacere financiară. La care au participat, într-un grup organizat, Traian Băsescu, în calitate de președinte al României și de șef al așa-zisei celule de criză, „cinstitul" doctor Yassin și un ofițer specialist în acțiuni antitero, practic, necunoscut opiniei publice la acea vreme, pe nume Florian Coldea. Care, de mai mult timp, stă la butoanele Serviciului Român de Informaţii, sub doi președinți.
În timp ce opinia publică națională și internațională se dădea de ceasul morții, extrem de îngrijorată de soartă ziariștilor răpiți în Irak, cei trei puneau la cale operații, pe care au încercat să le secretizeze - și, în parte, au și reușit - pentru cincizeci de ani și care aveau drept finalitate jefuirea unor sume de bani, aparținând unor persoane ori, în mod direct, cetățeanului român. Cum anume au procedat, voi prezenta, succint, în cele ce urmează.
Sursele de bani nemunciți au fost două. Iar marele dirijor, în ambele operațiuni, a fost Traian Băsescu.
Primul jefuit, în ordine cronologică, a fost Omar Hayssam. Prin intermediul „cinstitului doctor Yassin". Doctorul Mohamed Yassin făcea parte din anturajul lui Omar Hayssam. Ca și el, a servit, sub tricolor, în calitate de colaborator al Securității, dacă nu cumva, chiar de ofițer acoperit, ambii fiind recrutați sub comunism. Ca și Traian Băsescu de altfel. Aparținător mai nou al serviciilor secrete, era, în această ecuație, doar Florian Coldea. Omar Hayssam, acuzat, pe bună dreptate, că a pus la cale răpirea jurnaliștilor pentru a obține astfel o răscumpărare din partea statului român, care ar fi putut întregi averea sa, a fost priponit după grații, printr-o dispoziție dată de Traian Băsescu, la scurt timp după ce acesta își consumase cea de-a doua întrevedere cu Omar Hayssam, petrecută în umbra zidurilor de la Cotroceni. Acolo, în arestul poliției capitalei, unde, în principiul, nu pătrunde nici musca fără știrea și aprobarea procurorilor de caz, a ajuns, și nu o singură dată, un particular. Și anume „cinstitul și bunul doctor Yassin". Care a purtat conversații înregistrate cu Omar Hayssam, în cursul cărora îi promitea acestuia o „extragere" de după gratii, cu ajutorul „profesorului". Un nume de cod pentru Traian Băsescu. În schimbul a ce? În schimbul a jumătate din averea sa pentru care, tot în arestul poliției, a și dat o semnătură. Aceasta a fost doar prima parte a operațiunii. Finalizată, în scurt timp, prin dispariția stranie, din țară, a lui Omar Hayssam, dar, în mod cert, cu sprijinul unor ofițeri superiori din SRI.
A doua operație financiară a fost inițiată la București, s-a desfășurat în Irak și a fost finalizată, în mod simetric, tot la Bucureşti. În mod concret, s-a negociat cu cea de-a doua echipă de răpitori, cei, de data această, autentici, pentru o sumă de bani de mai multe milioane de dolari și, la capătul negocierilor, Traian Băsescu a trimis o aeronavă militară, de tip Hercules, în Irak, pentru recuperarea ziariștilor. La plecare, domnul Florian Coldea, într-o voluminoasă geantă diplomat, a preluat, din avuția publică, banii necesari răscumpărării. Așa-zisa sumă de bani cerută de cea de-a doua echipă de răpitori. În acel moment, unul dintre reporterii de investigație ai ziarului „Ziua", care trăiește bine mersi și poate oricând depune mărturie, care a însoțit echipa deplasată în Irak, mi-a relatat, printr-un telefon iridium, care permitea comunicațiile prin satelit - cu care fusese dotat de către redacţie - că în respectiva geantă se afla o sumă mare de bani. Am preluat această informaţie și am transformat-o, imediat, într-o ştire de presă, care urmă să apară pe prima pagină a ziarului „Ziua". Nu mai știa nimeni, cu excepția redactorului șef al ziarului, a paginatorului și a secretarului general de redacție, despre ce este vorba. Și, foarte interesant, în scurt timp, am primit un telefon de la Palatul Cotroceni. Mi-a telefonat doamna Adriana Săftoiu.
Aceasta era purtătoarea de cuvânt a Palatului Cotroceni. M-a rugat, în numele președintelui, să nu public informația. Am refuzat. Imediat m-a sunat însuși președintele Traian Băsescu. I-am spus că este o informaţie de interes public. Mi-a comunicat că dacă voi publica această informaţie, viață ostaticilor va fi pusă în pericol. M-a somat să nu-mi asum această responsabilitate. Și mi-a sugerat că dacă vreau să dau, totuși, o știre bombă, aș putea înlocui cuvântul „bani" cu „pistoale Kalaşnikov". Așadar, domnul Florian Coldea ar fi plecat în Irak, o țara înarmată până în dinți, cu mai multe pistoale Kalaşnikov, într-o geantă diplomat, pentru a-i convinge, cu ajutorul acestora, pe teroriști să-i cedeze pe ostatici. Mărturisesc că, din teama de a nu le face acestora rău, m-am pretat scenariului propus de Traian Băsescu. Și, o știre bombă s-a transformat, astfel, într-o știre falsă.
În realitate, acolo au fost multe milioane de dolari, dintre care, patru milioane nu au mai fost predate răpitorilor, ci au fost „reţinute la sursa". Adică, la cel care avea să devină, ulterior, prin mai multe ridicări în grad, la „excepţional", generalul cu doua stele, Florian Coldea. Când a sosit aeronava Hercules, cu ostaticii la bord, în momentul în care aceștia au părăsit aeronava, după deschiderea porților din spate ale acesteia, toată lumea a putut observă un mascat părăsind, în grabă, „puntea", cu o geantă diplomat, de culoare negrea în mână și dispărând apoi total din cadru. Era cea de-a doua parte a prăzii vizate de Traian Băsescu.
Atenție, despre ambele operațiuni financiare, precum și despre stenogramele în care s-a vorbit insistent despre faimosul „profesor" s-a referit, pe larg, în dezvăluirile sale, prezentate pe toate televiziunile, precum și în cartea sa, procurorul Ciprian Nastasiu, cel care l-a anchetat pe Omar Hayssam, cel care, sub presiunea lui Băsescu, i-a permis acestuia să părăsească arestul, din motive de sănătate, cel care, apoi, a fost sancționat de Băsescu, prin demiterea din înalta funcție pe care a deținut-o la Parchetul General, cel care, în fine, a încălcat „legea tăcerii" și, la cererea lui, s-a prezentat autorităților din Statele Unite ale Americii, la Washington, pentru a face numeroase dezvăluiri, într-o „operaţiune de printing", care a durat mai multe zile.
Astăzi, Omar Hayssam, după ce, în urma sentinței definitive, a înțeles că protecția care i-a fost promisă nu mai există și nici nu mai poate exista, a rupt, la rândul său, „legea tăcerii". Cine urmează? Nu cumva „cinstitul doctor Yassin"?