Un blues bun merge cu o femeie bună

"Bluesul este singurul gen muzical în care tristețea nu-și află locul. Este doar trăire. Orice durere sau neîmplinire curge în acordurile chitarei și pianului spre vidul care separă beatitudinea de durere, părăsind-o pe cea din urmă. Un blues bun merge cu o femeie bună. În acest caz o femeie bună nu înseamnă un suflet care te înțelege și te adoptă, care te iartă de orice păcat și îți este fidelă urmându-te până și-n iad. Nu este nici femeia ruptă din coperțile revistelor glossy sau coborâte de pe podiumul vreunui concurs de frumusețe. Nu este nici perfecțiunea. O femeie bună este aceea care inspiră și expiră bluesul. Nuditatea ei are sclipirile cobaltului unui grup statuar, iar trupu-i emană aroma coniacului vechi și parfumul unei țigări de foi înmuiate în cireșe. Nu-ți vorbește niciodată despre iubire și nici nu se mulțumește a ți-o arăta, ea ți se zvârcolește în brațe împărtășind-o. Se luptă cu demonii multiplelor trăiri și-ți curge prin vene.

Îți absoarbe sangvinitatea și viul din buze, te stoarce de orice iluzie a rațiunii. Ea nu-ți va spune "trăiește! trăiește! trăiește!", e mai mult decât simplu să o facă. Spiritul ei te va încolăci precum un șarpe și dacă nu scapi din strânsoare, implicându-te, ea va ști să devină în acele momente amantul care tu nu vei putea fi niciodată. Ea nu are vreodată nevoie să ierte pentru că tu oricât vei păcătui, nu i-ai greșit suficient. Pentru ea poți fi zeu sau păgân, Sahară sau Siberie, arșiță sau lacrimi, totul sau nimic. Ea poate iubi cum doar poeții o știu face în poeme și te va arde inchizitoriu până la eradicare. Nouă ne rămâne doar alegerea; să murim striviți sub alintul unui blues bun sau să ne ratăm definitiv. Cum moartea este o certitudine nicidecum o opțiune, alegerea mea este să cedez sublimului".

Astfel scriam despre blues și tot ceea ce reprezintă el pentru mine, acum o jumătate de an pe blogul personal. Am început prin a spune despre blues că acesta este singurul gen muzical în care tristețea nu-și află locul. Deși în forma lui inițială și până în prezentul contemporan bluesul suprinde și acerbitatea indusă prin suferință, totuși rămân la părerea cum că tristețea nu-și are rostul în blues, pentru că fiind trăire pură, atunci nu se justifică tristețea. Cum să fi trist pentru că ești viu, că prin tine simți vâltoarea oricărei agonii, când în fapt această agonie nu este altceva decât drumul parcurs înspre libertate, când ceea ce trăiești nu este decât simbolul evadării de sub jugul suferinței?! De aceea iubesc paradoxul deplin al bluesului.

De aceea am acceptat să prezint Cluj Blues Fest, mai precis prima ediție a ceea ce timpul va dovedi că Transilvania merită, că noi toți merităm, respectiv prima ediție a Festivalului Internațional de Blues. Vă aștept pe toți care se simt în nevoia trăirii depline la Muzeul etnografic, azi şi mâine, ca să ne celebrăm libertatea spiritului, libertatea firii, autentificarea personală prin exprimarea pasiunii pe care am ferit-o vederii lumii. Vă aștept la Cluj Blues Fest pentru a ne sărbători stilul de viață numit iubire. Reverență vouă!...