Un prieten uitat la Clujului: prinţul de Schwarzenberg

Clujenii erau cu ironie criticaţi zilele trecute cum că-n mijlocul oraşului lor se ridică un monument căruia nu-i mai cunosc semnificaţia (şi ea un pic exagerată). O fi atât de neglijent şi ignorant Clujul – sau uită prea multe din câte are?

Că nu se pune accent pe conexiunile europene ale Clujului în memoria publică a comunităţii, o ştim. Oraşul renunţase cu rustică seninătate la reperele care-l legau de Dubla Monarhie a Habsburgilor. Au trebuit să vină alteţe regale străine ca ideea de Mitteleuropa să-şi recâştige o parte din drepturi, dar nu cu prea mare convingere. Traiul lui Comenius la Cluj, un an, exilat din cauza Războiului de 30 de Ani, e necunoscut (o ştiu însă străinii...); faptul că resturile de frescă din catedrala Sfântul-Mihail fac parte din lucrările a doi artişti foarte apreciaţi în Europa secolului XIV, etalon al artei goticului internaţional de influenţă franceză, patronat de regii francezi ai Ungariei din Provence până în Napoli şi Croaţia, rămâne iaraşi cunoscut mai mult specialiştilor străini decât clujenilor; Strauss, Liszt - cu concertele lor kolozsvarense - sunt absenţi din memoria publică. Ş.a.m.d.

Dar de principele de Schwarzenberg cine îşi mai aduce aminte ?

Karl-Borromaeus Principe de Schwarzenberg (1802-1858) făcea parte dintr-una din cele mai bogate, influente şi prestigioase familii germano-cehe din Imperiul Austriei. Excelent militar, vorbitor a cinci limbi, interesat de istorie şi geografie, colecţionar de antichităţi romane, e numit în 1851 guvernator al Transilvaniei. Capitala era Sibiul (Hermannstadt), care-l primi cu o splendoare conformă rangului. Se lăsase greu convins să preia guvernoratul transilvanean, considerând-l o sarcină dificilă. Iar când a făcut-o, a impus condiţii pe care Franz-Joseph le-a acceptat: unirea administraţiei civile şi militare, aducerea unui consilier şi locţiitor, posibilitatea de a numi funcţionarii de vârf. Era anul în care constituţia monarhiei austriece de la 1848 era retrasă, înlocuită cu un centralism destul de sever. Un an mai târziu, Împăratul Franz-Joseph însuşi veni să viziteze provincia sub noua conducere, mulţumit de ceea ce vedea.

Reforma teritorială a Austriei urma să schimbe profund Marele-Principat. Prinţul de Schwarzenberg îi va supraveghea implementarea, plasând în funcţii oameni cunoscuţi, aduşi din Imperiu; astfel, reţelele de putere tradiţionale ale aristocraţiei ungare şi ale burgheziei saxone îşi pierdeau influenţa. Disputa între ei şi Imperiu era previzibilă, dar indiscutabilă. Austria înţelegea să fie un stat centralizat, cu puterea centrală absolută. Schwarzenberg era de acord - dar încerca să păstreze relaţii prieteneşti cu elitele transilvane. Construia mai mult fiind în buni termeni cu oamenii de influenţă, decât dacă ar fi ales să se baricadeze în spatele autorităţii conferite de poziţia de guvernator.

Iată ceea ce îl apropiase de Cluj. În Sibiu simţea ostilitatea mediilor saxone, care trebuiseră să-ndure reforma fără nicio plăcere în a-şi vedea teritoriile istorice, cândva privilegiate, transformate într-o simplă unitate administrativă. Saşii se opuseseră vehement numirii funcţionarilor străini. Iar faţă de mica nobilime maghiară implicată în conduderea Principatului păstra o atitudine distantă, deloc dornic să-i favorizeze numeroasele revendicări. Dacă Transilvania era parte a Imperiului austriac, ea nu putea fi condusă decât după metodele vieneze. În optica guvernului Bach, vremea privilegiilor medievale trecuse.

Or, la Cluj, Schwarzenberg găsea marile familii transilvănene ungare (Mikó, Josika, Béldi, Bánffy) mult mai apropiate de Viena şi interesate să se apropie de lumii nobiliare gravitând în jurul Curţii vieneze. Cu Sibiul germanic şi burghez, Schwarzenberg avea diferende: el, aristocrat conservator cu gust pentru absolutism, schimbând funcţionarii orăşeneşti după bunul plac imediat ce se manifestau împotriva lui; ei, patricieni regretând drepturile pierdute al lumii săseşti şi căutând să le recâştige prin presiune. Dar cu această lume a magnaţilor se împăca mai bine. Venea des aici de la Sibiu, îi vizita pe domeniile din jurul Clujului (în Bonţida, Mera, Huedin), în saloanele lor unde se vorbea germană mai mult decât maghiară, se simţea mai acasă în teatrul clujean şi-n societatea clujeană. Îşi dorea să mute capitala aici, şi-şi găsese susţinători destui în rândul consilierilor din administraţia transilvană nouă. Cererea de strămutare fu totuşi respinsă de Viena: era mai bine pentru o administraţie austriacă să rămână la Sibiu, în zona graniţei militare pentru că guvernatorul avea două atribuţii, militară şi civilă. De la Cluj ar fi controlat greu armatele staţionate în sudul Transilvaniei.

Nu-i rămâne decât să se bucure în privat de Klausenburg. Închiriază o reşedinţă şi petrece câte o lună jumătate-două, anual, aici. Literatură, saloane de muzică şi teatru, biblioteci, partide de vânătoare în Apuseni (când nu ezita să discute liber cu populaţia locală, români şi unguri deopotrivă). Întors la Sibiu, preferă să petreacă timp alături de mitropolitul român Andrei Şaguna: nu doar pentru că e util să fii în legături cu liderul celei mai largi comunităţi etnice din Principat, ci şi pentru că între cei doi se leagă o prietenie căreia Şaguna îi va răspunde construind mai târziu un memorial dedicat lui Schwarzenberg în grădinile Mitropoliei Ortodoxe. Prin Schwarzenberg românii primesc un ajutor de 60.000 de guldeni de la Împăratul Franz-Joseph, pentru a reconstrui bisericile distruse la ‘48; iar din banii personali, Schwarzenberg ajută la ridicarea bisericii ortodoxe româneşti. În rest, legea Imperiului se aplica tuturor, indiferent de etnie şi vechii privilegii; o regulă de la care nu a făcut derogare.

Doar sănătatea îl izgoni din ţară, obligat fiind să se retragă din funcţie şi să se trateze la Karlovy-Vary. Când se va stinge, în 1858, Transilvania îi va dedica te-deum-uri. Iar apoi, treptat, îl va uita...

Urmaşul lui direct nu e altul decât Karel Schwarzenberg (n. 1937), om de stat ceh, ministru al afacerilor externe, cu o excelentă viziune europeană. Iată cum, dincolo de statuia Sf.-Gheorghe din Hrad, un alt fir leagă Clujul de colinele blânde ale Bohemiei...