Cu mai puţin de o săptămână înainte de derby-ul cu “U”, cei de la CFR au sărit ca arşi când au aflat că trebuie să joace cu Dinamo la două zile după duelul de pe “Ion Moina”. Ca prin minune, declaraţiile lui Iuliu Mureşan de la începutul sezonului, în care povestea unei ţări întregi cum CFR poate trimite în teren, oricând, două echipe care să ia titlul, au fost uitate. Motivul scos la înaintare acum e oboseala.
“Cum să jucăm noi vineri cu Dinamo, după ce miercuri jucăm cu «U»?”, s-a plâns Eugen Trică, tot el găsind imediat rezolvarea cea mai simplă, pur românească: “Dacă e miercuri meciul, noi nu jucăm”. Până la urmă, treaba s-a rezolvat româneşte: FRF s-a răzgândit şi meciul cu “U” va fi marţi. Ce m-a şocat pe mine cel mai mult din toată această tărăşenia e înverşunarea cu care a luptat CFR-ul.
De ce oare? Răspunsul a fost, până la urmă, extrem de uşor de descoperit: pentru că vrea, cu orice preţ, să învingă pe “U”. Nu meciul cu Dinamo a fost miza, ci derby-ul cu “U”. Cei din Gruia au crezut că adorm pe toată lumea spunând că nu dau doi bani pe disputa din Cupa României, dar s-au dat singuri de gol. Dacă ar fi jucat miercuri cu “U” şi vineri cu Dinamo, ar fi trebuit, într-adevăr, odihniţi unii jucători.
Acum însă pot să trimită titulari în teren
contra “studenţilor”, iar vineri să facă la fel împotriva “câinilor”. E drept,
cei de la CFR şi-au atins ţelul, dar au dat cu bâta-n baltă în cel mai pur stil
românesc. Au dovedit că orgoliul local e mai presus de faima naţională şi
internaţională pe care au dobândit-o. Degeaba sunt campioni ai României,
degeaba au învins pe Roma şi au remizat cu
