USL se ia în piept cu Occidentul

USL se ia în piept cu Occidentul
Aceasta este imaginea care s-a creat. O imagine falsă. Pentru care au transpirat din greu mai mulţi lideri PDL. Şi Traian Băsescu. Şi consilierii săi prezidenţiali. Şi unii diplomaţi băsişti.

Şi mai mulţi ofiţeri SIE. Iar această minciună a fost împachetată frumos şi servită pe tavă unor lideri occidentali. Care s-au lăsat înşelaţi. Unii cu bună ştiinţă. Şi apoi au reacţionat urât. Şi nedrept. Stârnind contrareacţii. Un fel de cerc vicios.

Guvernul condus de Adrian Năstase este cel care a pregătit în totalitate aderarea şi integrarea României în Uniunea Europeană. Năstase a negociat şi a încheiat, practic, toate capitolele. Restul a fost o formalitate. Şi tot Năstase este cel sub guvernarea căruia s-a produs aderarea României la NATO. Regimul Traian Băsescu a venit atunci când totul era gata. Iar paşii următori i-a făcut Guvernul Tăriceanu. Cu excepţia capitolului Justiţie, administrat ani de zile de Monica Macovei. Şi unde avem probleme grave şi astăzi.

Cum ar putea să fie PSD sau PNL ostili integrării euro-atlantice? Cine a construit şi cine a alimentat o asemenea bazaconie? Voi încerca, atât cât îmi permite spaţiul acestei analize, o explicaţie. Este adevărat că în NATO am intrat înaintea lui Traian Băsescu, dar la fel de adevărat este că, în parteneriat cu Băsescu, am devenit partener strategic al Statelor Unite. Ceea ce este o cinste şi o onoare pentru România şi pentru români. Rătăcit în lupta internă împotriva adversarilor săi politici, care l-au suspendat de două ori, Traian Băsescu a încercat şi a reuşit, prin intermediul ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, să acrediteze ideea că cei care îi iau locul ameninţă acest parteneriat strategic. Care nu este doar o vorbă pe hârtie. Şi nu se reduce doar la componenţa scutului antirachetă de la Deveselu. Şi nici doar la sicriele zburătoare achiziţionate din America. Şi nici măcar la drone. Şi nici la participarea noastră pe diverse fronturi. Acest parteneriat reprezintă mult mai mult. Despre acest mai mult se va vorbi, în viitor. În plus, pentru ca Excelenţa Sa Mark Gitenstein să fie cât mai convins de pericolul USL, el a şi fost ghiftuit în fel şi chip de regimul Băsescu. Şi despre asta se va şti în viitor.

Traian Băsescu, la câteva zile după ce a fost ales preşedinte, a declarat la BBC că intenţionează să renegocieze capitolele închise cu Uniunea Europeană. Ceea ce ar fi dinamitat acest parteneriat. Iar acum este, vezi Doamne, marele salvator al relaţiei cu UE. Până la un punct, prin acelaşi tip de intoxicări. Dincolo de acest punct, există o relaţie specială cu Barroso. Prin intermediul lui Mario David. Fost şef de cabinet al lui Barroso, fost ministru în guvernul portughez, vicepreşedinte PPE şi tutorele Elenei Băsescu. Dar mai ales prieten al tatălui. Şi acţionar al unor firme de construcţii care umflă bani grei în contracte cu statul român. Date de Băsescu. Oare cât ajunge la Barroso?

Iar despre doamna Merkel, cu altă ocazie. Când, la fel, vom arăta că USL nu are nimic de împărţit cu Germania. În sens negativ. Dar poate cu Merkel, ca exponent al Popularilor, are!

 

 

Comenteaza