Zile numãrate pentru Guvernul Boc I

Zile numãrate pentru Guvernul Boc I
Scorul extrem de apropiat dintre cei doi principali competitori, PSD si PDL, va obliga liderii celor doua partide sa adopte strategii radicale in perspectiva prezidentialelor din noiembrie. PSD se aşteptau la un scor cu minim 2-3 procente peste PDL.

 Democrat-liberalii lui Boc şi Băsescu sperau încă, ca cele două ore din momentul realizarii exit-poll, ora 19.00 si cea a anunţatului exit-poll de la 21.00 să basculeze scorul PDL peste cel al PSD, cu peste 1-2 procente! Până una alta, avem estimări pe ambele cercetări sociologice care ii plaseaza pe social-democrati cu aproximativ jumatate de procent peste democrat-liberali. Extrem de putin insa avand in vedere ca PDL a fost vaduvit si de minim 2,5-3% dintre votantii democrat-liberali care au preferat sa-i dea votul mezinei Basescu.

 

Teoretic, la ora scrierii acestui editorial, cele doua forte sunt umar la umar- numaratoarea s-ar putea sa produca disperare pe Kiseleff,- dar se anunta inca de pe acum o lupta extrem de dura pentru Cotroceni. Antrenamentul de ieri, un antrenament cam fara public daca privim prezenta la vot a romanilor, ramane doar un simplu exercitiu in perspectiva marii confruntari electorale de peste 150 de zile! Acolo este miza viitorului puterii in Romania . Fotoliul de presedinte reprezinta cheia constructiilor politice viitoare!

 

In confruntarea principalilor doi competitori, unul sustinut de PDL-Traian Basescu, iar celalalt de catre PSD-Mircea Geoana, se vor amesteca si ceilalti competitori secundari, Crin Antonescu-PNL, foarte probabil Kelemen Hunor-UDMR, cu siguranta Vadim-Tudor,PRM, si chiar cele cateva procente ale candidatului independent Radu Duda-in bratele Hohenzolern. Pana atunci insa, am vazut ieri un PNL care a scazut cateva procente fata de toamna, pastrandu-si totusi un procent mare pentru un partid liberal la nivelul Europei, in jur de 16% pe exit-poll-uri.

 

Cu siguranta, absenta de la guvernare a liberalilor a indepartat acei 4-5% dintre alegatorii din noiembrie 2008 care se afla in trena oricarui partid de guvernamant-clientela,functionarasii, etc. Privind spre UDMR, exact cum estimam inca din urma cu cateva saptamani si reiteram ieri, inainte de pranz, pe , la o prezenta scazuta, cum a si fost, Uniunea va fi mai mult decat avantajata! Scorul scos de UDMR arata clar ca electoratul maghiar actioneaza mult mai disciplinat si poate chiar mai constient decat cel roman.

 

 E simplu, o minoritate se mobilizeaza mult mai rapid si mai consistent atunci cand trebuie sa-si apere sau sa-si castige drepturi, fata de o majoritate la care fiecare considera ca celalalt poate hotari linistit si pentru el. Poate liderii UDMR au stiut sa-si mobilizeze mult mai bine electoratul captiv in comparatie cu liderii partidelor romanesti care au preferat ca, confruntarile sterile de politicianism ieftin sa prevaleze in fata temelor de constientizare a electoratului despre importanta unui lobby coerent si sustinut in Parlamentul European. PRM, chiar si fara o campanie sustinuta financiar, cum a sperat liderul Vadim-Tudor in momentul alipirii lui Becali, a reusit sa treaca peste pragul intrarii in Parlamentul European.

 

Alipirea celor doua personaje grotesti ale scenei politice si a electoratului captiv al acestora, a dus in cele din urma depasirea pragului electoral impus de 5%. Poate fi uimitor pentru unii, dar, cu toate riscurile de imagine la care se supune România, daca ne amintim declaratiile unui fost euro-parlamentar UDMR, Frunda Gyorgy, care nu s-a sfiit sa declare ca el nu reprezinta Romania la Bruxelles, ci exclusiv maghiarii din România, poate nu e deloc rau ca ‘tribunul’ a ajuns in Aula de la Bruxelles! Celalalt e doar usor ‘cretin’, insa a castigat simpatie peste asteptari in momentul ridicarii si retinerii sale cu cantec intr-un scandal absolut ridicol!

 

EBa e fiica tatalui sau si a beneficiat pe deasupra si de un staff de campanie care a reusit sa o oblige sa evolueze putin in aparitiile publice de pe durata campaniei! Dar, privind la rece rezultatele votului de ieri fara a uita de absenteismul urias care cere o analiza suplimentara extrem de atenta, trebuie sa privim cu mare atentie miscarile imediat urmatoare ale partidelor! In acest moment, oricare ar fi rezultatul final al numaratorii, PSD trebuie sa mute decisiv!

 

Singura sansa pentru Geoana este sa-si radicalizeze mesajul si, in consecinta, sa torpileze din interior Guvernul Boc pentru a incerca prin intermediul lui Boc si al guvernului sau, sa-l torpileze pe Băsescu! Geoana va incerca, probabil, sa se ceara afara de la guvernare tocmai pentru a se putea victimiza apoi si a pune tunurile pe un guvern fara PSD in interiorul sau. De altfel, declaratiile fara precedent din chiar ziua alegerilor ne arata ca lupta pentru Cotroceni va prevala orice altceva in viitoarele luni!

 

 Dupa ingurgitarea cu mare greutate a unui rezultat pe care il spera mult mai clar in favoarea partidului sau, Geoana va incerca sa-si convinga partidul ca singura sansa pentru castigarea alegerilor prezidentiale ramane plasarea intr-o opozitie totala fata de Guvern, PDL si Traian Băsescu! Eventuala iesire de la guvernare a PSD sau a unei parti a acestui partid va impinge UDMR intr-un viitor Guvern Boc II, chiar si minoritar in Parlament! Actualul Guvern Boc are, cred eu, zilele numărate. Emil Boc va trebui sa formeze un alt guvern, in curand, un guvern care va trece in plenul Parlamentului tocmai ca ulterior sa fie tinta bombardamentelor electorale.

Comenteaza