Dezbinare în învățământ: Clujul face grevă, alții se mai gândesc

Dezbinare în învățământ: Clujul face grevă, alții se mai gândesc
Sindicaliștii din educaţie din Cluj și din sectorul 6 al capitalei vor intra în grevă de luni, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Potrivit acestuia, unele sindicate din învățământ sunt independente și pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federație nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.

"Se pot întâmpla și astfel de lucruri (greva din sectorul 6 și din Cluj, n. red.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari și pot lua și decizii individuale. Noi nu avem la nivel național, ca să anunț eu, dar se poate întâmpla și treaba asta.

Sunt în momentul de față sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federație nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea luni dimineață și o să comunicăm", a explicat președintele FSLI, pentru Agerpres.

La sfârșitul lunii mai, președintele FSLI, Simion Hăncescu, anunța că a declanșat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie.

"Așa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulțumiți de actuala grilă (de salarizare, n. red.), s-a declanșat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulțumiți de această lege a salarizării și vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor", a spus Hăncescu.

FSLI a pichetat recent Palatul Parlamentului pentru două ore, sindicaliștii din învățământ fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare. Proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaților, for decizional.

Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, majorările salariale în educație și sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul de act normativ și trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020.

Comenteaza