Doctoranzii, foc şi pară pe UBB: nu au asigurări de sănătate
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 24 Iun 2013, 21:09
- Educaţie
- Ascultă știrea
Mai mulţi tineri cercetători de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) au avut parte de o surpriză neplăcută. Ei au descoperit, după 3 ani de studii, că sunt neasiguraţi din punct de vedere medical, deşi conform Legii Educaţiei ar trebui să beneficieze de plata asigurărilor pe perioada studiilor. UBB susţine că nu achită asigurările medicale de sănătate pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi după 2011. În UBB ar putea fi afectaţi, în total, peste 1.200 de doctoranzi.
"Nu-mi vine să cred ce se întâmplă! După ce că am studiat pe brânci 3 ani de zile, ne-am dedicat şi am contribuit la creşterea punctajului internaţional al universităţii prin cercetările noastre, acum am aflat şi că nu ne sunt plătite asigurările de sănătate. Nici măcar nu ne-au anunţat, noi am descoperit, când o colegă a trebuit să se interneze şi i s-a spus că nu e asigurată", spune G.A., doctorand în anul 3 la UBB.
Conform articolului 164, alineatul 2 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, "pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate şi de asistenţă medicală gratuită, fără plata contribuţiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale".
Cu toate acestea, doctoranzii din UBB susţin că ei trebuie să-şi achite singuri contribuţiile. "Am mers la CAS să verific, după ce am aflat ce i s-a întâmplat prietenei mele. A trebuit să plătesc 280 de lei, câte 40 de lei în ultimele 7 luni, ca să fiu ok cu asigurarea. Nu mi se pare normal", a spus doctorandul.
De cealaltă parte, UBB susţine că face plata contribuţiilor la CAS doar pentru studenţii care au vârste sub 26 de ani.
"Studenţii-doctoranzi au un contract de studii, ei sunt consideraţi studenţi şi până la 26 de ani li se aplică legislaţia din domeniul asigurărilor de sănătate. Aplicarea acestei legislaţii este în sarcina Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Evident, există doctoranzi care sunt angajaţi în diferite instituţii sau companii, unii chiar la UBB. Pentru aceştia angajatorul plăteşte contribuţiile prevăzute de lege. Studenţii-doctoranzi înmatriculaţi după 2011 (adică după întrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei) nu sunt automat încadraţi cu contract de muncă la UBB", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş.
Cealaltă instituţie implicată, Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CAS) Cluj arată înspre alineatul 3, art. 164, din aceeaşi Lege a Educaţiei. "Studentul-doctorand poate desfăşura activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale", arată actul normativ.
Punctual, însă, insituţia arată că studenţilor li se verifică plata contribuţiei în ultimii 5 ani. "Potrivit 164 din aceeaşi lege, pe toata durata activităţii, doctorandul beneficiază de asistenţă medicală gratuită fără plata contribuţiei doar în condiţiile în care desfăşoară activităţi didactice potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore didactice convenţionale pe săptămână, drept urmare, condiţiile îndeplinite pentru a beneficia de scutirea de la plata contribuţiilor asigurărilor sociale de sănătate sunt ca studentul doctorand să fie încadrat de Institu?ia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat şi ca acesta sa nu desfăşoare activitaţi didactice peste 4-6 ore pe săptămână", a arătat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj, Crina Grozav.
Doctoranzii din UBB susţin că sunt plimbaţi între cele două instituţii şi că tot ei trebuie să-şi achite asigurările. "Noi am semnat un contract de studii. Nu am nici o oră la catedră sunt student obişnuit, iar în momentul acesta sunt neasigurat, deşi beneficiez de acest drept, potrivit Legii. Ne duc cu zăhărelul ambele instituţii", au reacţionat tinerii cercetători.
Situaţia doctoranzilor din celelalte două cele mai importante universităţi clujene, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ar putea fi similară cu cea din UBB.
De pildă, la UTCN studiază peste 1.300 de doctoranzi, care sunt asiguraţi în parte, pe stagii, după cum arată reprezentanţii instituţiei. "Doctoranzii sunt asigurati pe stagii, respectiv în primii 3 ani exista un tip de asigurare, apoi în funcţie de numărul de ani pe care aceştia îi fac, asigurările sunt diferite şi sunt stabilite de CAS", au arătat oficialii UTCN.
La UMF cercetează peste 350 de doctoranzi şi tot atâţia aflaţi în perioada de graţie pentru susţinerea tezei de doctorat. "Bursele de doctorat nu se impozitează şi, din acestea, nici nu se reţin asigurări sociale", au explicat reprezentanţii UMF, pentru ZIUA de CLUJ.