Două familii din Cluj-Napoca, obligate să plătească 30.000 de lei unei profesoare, după ce copiii lor au ironizat-o

Două familii din Cluj-Napoca, obligate să plătească 30.000 de lei unei profesoare, după ce copiii lor au ironizat-o

Profesoara din Cluj-Napoca, ironizată de doi foști elevi pe un grup de WhatsApp şi pe Facebook, va încasa 30.000 lei de la părinţii copiilor.

Totul s-a întâmplat în anul școlar 2018-2019, când elevii care au ironizat-o erau în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială "Ion Agârbiceanu".

Unul dintre copii a publicat pe un cont fals de Facebook, dar şi pe grupul de WhatsApp al clasei, imagini ce ilustrau o maimuţă, menite să denigreze imaginea profesoarei. Ulterior, acelaşi elev ar fi continuat ironizarea profesoarei, iar în luna decembrie 2018 a prelucrat o noua fotografie denigratoare şi insultătoare la adresa femeii.

Câteva luni mai târziu, un alt elev ar fi creat pe Facebook un cont fals, cu numele profesoarei, folosind ca poză de profil, respectiv fotografie de copertă, cele două imagini editate de colegul său.

Afectată de cele întâmplate, profesoara, care era și diriginta clasei din care făceau parte cei doi elevi, a apelat la instanţa de judecată şi a cerut 50.000 de lei daune morale pentru insultele aduse la adresa sacare i-au deteriorat imaginea, atât în societate, cât și în domeniul profesional şi în viaţa privată.

Pentru că elevii aveau la data faptelor vârsta sub 14 ani, au fost chemați la proces părinții lor. Conform VeDem Just, părinții unuia dintre elevi au arătat că acesta a făcut o glumă, o prostie copilărească, modificând o fotografie la care a atașat porecla profesoarei așa cum o cunoaște toată lumea, că a postat pe Whatsapp în afara orelor de curs, că aceasta este o formă a libertății de exprimare, că profesoara nu este membră pe acel grup, care este privat, că a fost nevoit în cele din urmă să se mute la altă școală. De asemenea, părinții celuilalt copil au arătat că acesta nu are cont de Whatsapp, dar a recunoscut că el a deschis contul de FB pe numele profesoarei, dar că l-a șters după o zi.

În mai 2021, judecătorii clujeni au decis ca familiile celor doi copii să-i achite profesoarei 30.000 de lei și să publice hotărârea într-un ziar, pe cheltuiala lor.

Pentru că profesoara şi unul dintre elevi au fost nemulţumiţi de soluţie aceasta a fost contestată prin apel. Pe 8 noiembrie 2023, Tribunalul Cluj a hotărât că sentinţa Judecătoriei va fi menţinută în întregime, mai scrie sursa citată.

Comenteaza