Fost ministru al Educaţiei, în scandalul locurilor bugetate: "Este o situaţie inacceptabilă, o decizie iraţională a ministrului Popa"

Fost ministru al Educaţiei, în scandalul locurilor bugetate: "Este o situaţie inacceptabilă,  o decizie iraţională a ministrului Popa"

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, afirmă că ministrul Educaţiei, Valentin Popa, nu are experienţă în gestionarea politicilor publice şi "nu înţelege rolul său" în asigurarea echilibrului sistemului naţional de educaţie.

"Din conferinţa de presă de ieri am înţeles că ministrul Valentin Popa nu este dispus să revină asupra deciziei privind cifrele de şcolarizare alocate universităţilor. Argumentul că după admiterea din septembrie vor avea loc realocări de cifre este neserios pentru simplul motiv că un candidat doreşte să ştie pe ce locuri candidează înainte de examenul de admitere şi nu după. Tot ieri am aflat că ministrul Popa continuă războiul cu cele cinci universităţi, dar cu precădere cu Universitatea din Bucureşti, pe care în mod nejustificat o acuză - folosind iar date incerte şi raţionamente neclare - de lipsă de performanţă managerială. Cred că am ajuns în această situaţie ca urmare a faptului că ministrul Valentin Popa nu are experienţă în gestionarea politicilor publice şi nu înţelege rolul său în asigurarea echilibrului sistemului naţional de educaţie. Din păcate, această lipsă de experienţă este dublată de o încăpăţânare care nu are ce căuta aici atunci când vorbim de interesul public. Să recunoşti că ai greşit nu este o ruşine. Eu aş spune că este chiar o dovadă a responsabilităţii publice şi maturităţii politice, atribute pe care domnul ministru Popa nu le are", a declarat marţi Pricopie, într-un comunicat de presă.

Fostul ministru al Educaţiei spune că este nevoie de o "acţiune fermă şi coerentă a tuturor celor care respectă învăţământul românesc".

"În faţa acestei situaţii inacceptabile este nevoie de o acţiune fermă şi coerentă a tuturor celor care respectă învăţământul românesc şi tradiţia acestuia. Mă voi adresa colegilor rectori din Consorţiul Universitaria cu rugămintea de a acţiona împreună pentru a soluţiona această situaţie. De asemenea, în lipsa unui răspuns din partea Ministerului/ Guvernului, trebuie să ne alăturăm demersului Universităţii din Bucureşti de a ataca în instanţă această decizie iraţională a ministrului Popa", a precizat rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Într-o conferinţă de presă susţinută luni, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat că peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de Universitatea Bucureşti, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea ocupa.

"Am discutat cu studenţii despre problemele specifice cunoscute la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, aspecte care au influenţat într-o oarecare măsură şi repartizarea locurilor bugetate. Am discutat, de exemplu, despre Universitatea din Bucureşti şi am arătat că anul trecut această universitate a suferit o pierdere de 100 de locuri la licenţă şi 210 locuri la master, sunt pierderi semnificative, dar anul trecut nu am văzut protest. Şi anul acesta s-au tăiat locuri, dar de data aceasta s-a prezentat o fundamentare. În conformitate cu datele oficiale prezentate sub semnătură de UB, am observat o discrepanţă majoră între numărul de studenţi înmatriculaţi şi numărul de locuri bugetate alocate în ultimii trei ani. Peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de către UB, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea utiliza. Aceste locuri au fost disponibilizate în urma abandonului şcolar, exmatriculării, ele sunt însumate din toţi cei trei ani, cele mai multe din anul trei. Totuşi, trebuie să remarcăm că lipsa unor proceduri interne în favoarea studentului face ca la UB să avem situaţia în care peste 900 de studenţi cu taxă nu ocupă locurile bugetate alocate. UB nu le foloseşte. Nici nu încasează bani de la buget pentru acestea, nici nu le dă studenţilor de la taxă", a susţinut ministrul. El a precizat că situaţia aceasta nu este din anul în curs, ci şi din anii trecuţi. 

Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj - Napoca, care face parte din Consorţiul Universitaria, a intrat în grevă japoneză încă din 18 aprilie, după ce MEN a decis tăierea a 277 de locuri – 29 la licenţă, 200 la masterat şi 48 la doctorat – la  la admiterea în anul universitar 2018 - 2019.  Explicaţia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, faţă de aceste tăieri este că aproximativ 550 de locuri la master anul doi sunt neutilizate.

Comenteaza