Înscrieri clasa pregătitoare 2024. Școlile afișează luni numărul de locuri și clase/ Când se depun cererile

Înscrieri clasa pregătitoare 2024. Școlile afișează luni numărul de locuri și clase/ Când se depun cererile

Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024 - 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Luni, 25 martie, școlile vor afișa numărul de locuri și clase disponibile.

Așadar, de luni, 25 martie, școlile sunt obligate să afișeze la avizier sau pe site, numărul de clase pregătitoare și numărul de locuri disponibile în anul școlar 2024-2025, potrivit calendarului înscrierilor la clasa pregătitoare, publicat în Monitorul Oficial, vineri, 22 martie.

Pe 26 martie va fi publicată de inspectorate metodologia înscrierii, adică regulile, iar pe 27 martie vor fi afișate criteriile specifice de departajare.

Conform calendarului, în perioada 11 aprilie - 14 mai va avea loc depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor. Procesarea acestor cereri şi repartizarea copiilor sunt programate între 14 şi 17 mai.

În 20-27 mai se va face procesarea cererilor-tip prin care se solicită înscrierea copiilor la altă şcoală decât cea de circumscripţie, pe locurile rămase libere.

În 28 mai va avea loc repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă unitate de învăţământ, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri şi au exprimat opţiunea de a fi înscrişi la şcoala de circumscripţie.

În 29 mai se vor afişa candidaţii înmatriculaţi şi numărul de locuri rămase libere.

Procedura de repartizare a copiilor pe locuri disponibile, după prima etapă de înscriere, va fi anunţată în 30 mai.

Între 31 mai şi 7 iunie vor putea fi depuse cererile-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate de părinţi în etapa a doua de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în nicio şcoală sau nu au participat la prima etapă.

Aceste cereri vor fi validate în perioada 10-14 iunie, iar procesarea lor se va face între 17 şi 21 iunie.

Afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare este programată în 21 iunie.

În perioada 2-6 septembrie vor fi soluţionate, de către Inspectorarul Şcolar, cererile depuse de părinţii copiilor rămaşi neînscrişi.

Comenteaza