Locuri de cazare pentru perioada admiterii la UBB
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2017, 11:37
- Educaţie
- Ascultă știrea

Locurile, situate în camere cu 5 paturi, vor fi disponibile în perioada 12-31 iulie 2017 şi vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii.
Candidaţii vor avea posibilitatea de a se caza împreună cu părinții, iar plata cazării se va putea face atât în numerar, la administrația Căminului Studențesc nr. 4, cât şi prin ordin de plată, în contul de Trezorerie al Universității Babeș-Bolyai (cont IBAN RO59TREZ21620F331400XXXX).
În vederea obținerii unui loc de cazare, studenții trebuie să trimită o cerere și o copie a cărţii de identitate la adresa social@ubbcluj.ro sau să le depună la Serviciul Social al UBB (str. I. C. Brătianu nr. 14), cu cel puțin 3 zile înainte de data solicitată pentru cazare.