UBB introduce programul de licență Inginerie Medicală

UBB introduce programul de licență Inginerie Medicală

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va avea, începând din anul universitar 2024-2025, un program de licență în Inginerie Medicală

UBB  Cluj își întărește programul UBBMed printr-un nou program de Inginerie Medicală. Acesta va completa astfel programele UBBMed relevante pentru sănătate-medicină din cadrul UBB School of Health, după modele similare de programe de la universități internaționale de referință.

„Programul – cu accent inițial pe Centrul UBB din Reșița (dar nu numai) – va fi unul interdisciplinar, prin care excelența UBB în științe & tehnologie & sănătate va stimula atât un program ingineresc modern în educație, cât și unul care să genereze inovații tehnologice în domeniul medical/al sănătății”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Programul va fi integrat și cu noua Platformă INSPIRE – InfoBioNano4Health&Biomedical Imaging, una dintre cele mai avansate platforme academice de acest tip la nivel internațional, studenții având astfel posibilitatea de a se pregăti la cele mai înalte standarde academice și profesionale în domeniu.

UBBMed a fost lansat recent, acoperind strategic trei arii clinice (1. sănătatea mintală; 2. boli netransmisibile – inițial mai ales cancer -; și 3. sănătate publică), alături de alte condiții medicale mai specifice (în funcție de proiectele existente) și doua abordări transversale strategice (1. inginerie & tehnologie medicală și 2. etica & psihosociologia medicinei), alături de alte demersuri interdisciplinare mai specifice.

Trei unități academice au fost dezvoltate până acum în cadrul UBBMed pentru a susține ariile strategice: (1) Platforma BrainQ – în relație mai ales cu sănătatea mintală; (2) Centrul Național de Competențe pentru Stilul de Viață Sănătos – în relație mai ales cu sănătatea publică și bolile netransmisibile și (3) Centrul Multidisciplinar de Cercetare și Abordare Comprehensivă a Cancerului – în relație cu oncologia. De asemenea,  Platforma INSPIRE și Centrul de Prevenție Covid-19 și alte Boli Infecțioase susțin arii clinice și mai specifice.

Comenteaza