Fostul şef al Protecţiei Consumatorilor Cluj, declarat incompatibil de ANI
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Sep 2013, 12:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

Agenția Națională de Integritate anunţă azi că a constatat că Mircea Radu, fostul şef al CJPC Cluj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2010 - 10 noiembrie 2011, pentru că ar fi deţinut simultan calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Chinteni și funcția publică de Comisar șef adjunct, respectiv pe cea de Comisar șef în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj.
"Astfel, Radu Mircea Dan a încălcat atât dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2), lit a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit [...] Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate [...] în cadrul [...] instituţiilor publice", cât și dispozițiile art. 97, alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „[...] Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă [...] până la încetarea funcţiei eligibile [...] în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit", arată ANI.
Radu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
UPDATE Mircea Radu spune pentru ziuadecj.ro că nu a fost informat despre decizia ANI şi că o va contesta. "Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului m-a sancţionat deja pe acest aspect acum un an, prin destituire", spune el. "Acum ANI constată acelaşi lucru, după un an; voi contesta decizia, eu încă nu am primit de la ANI niciun document, nicio rezoluţie, nu ştiu cum pot face un comunicat de presă dacă eu nu am primit".