Gonea cu peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania

Gonea cu peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania
Un tânăr din Satu Mare a fost depistat de poliţiştii clujeni în timp ce gonea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania.

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3 Transilvania din cadrul IGPR au depistat în 10 mai, în jurul orei 17:00, un bărbat de 27 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă. Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 12, pe sensul de mers Gilău - Câmpia Turzii, conducând cu o viteză de 206 km/h.

Tânărul a fost amendat cu 765 de lei, conform legislaţiei în vigoare. Totodată, polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Etichete
Comenteaza