Şezătorile de altădată, reînviate cu poveşti, joc şi ceteraşi la Muzeul Etnografic FOTO/VIDEO

În condiţiile în care interesul tinerilor pentru obiceiurile româneşti este din ce în ce mai scăzut, iar adunările specifice culturii tradiţionale au decăzut în favoarea metodelor de socializare moderne, un grup de tineri pentru care acestea încă au farmec au readus la viaţă şezătorile de altădată.

Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, membrii ASCOR şi ai asociaţiei "Zestrea" s-au strâns sâmbătă în foişorul din incinta Muzeului Etnografic şi au reînviat o şezătoare, adunare care ar putea fi considerată varianta tradiţională a "serii fetelor". În trecut, aceste adunări aveau, la fel ca petrecerile din ziua de astăzi, diferite teme, în concordanţă cu realităţile vremii. Pentru eveniment, tinerii au ales să pună în scenă o şezătoare de cusut ii.

"Am încercat să-i aducem împreună pe cei care vor să înveţe să coase şi pe cei care ştiu deja să coase şi în felul ăsta să discute, să facă schimb de păreri, de cunoştinţe. Tot evenimentul l-am gândit ca şezătoare, acuma multă lume se cunoaşte pe Facebook sau pe alte medii de socializare; e mai aproape de spiritul culturii tradiţionale să ne cunoaştem faţă în faţă şi să putem să vorbim aşa, ca oamenii. Ca la orice şezătoare aşa cum trebuie, avem şi ceteraşi, se şi cântă, se şi lucră, dar se şi joacă", a precizat Sebastian Paic, unul dintre organizatorii evenimentului.

Deşi interesul publicului pentru o astfel de activitate a fost, cumva de aşteptat, scăzut, fiind prezente abia 20 de persoane, tinerii nu s-au lăsat intimidaţi de lipsa lui şi, plini de entuziasm, au reînviat atmosfera din vatra satului, cât de fidel au putut.

Astfel, pentru început, le-au explicat celor prezenţi ce este o şezătoare, ce se întâmpla la acest fel de adunări şi care era rolul lor în societatea românească. 

"Era o chemare la şezătoare, duminica după slujbă sau în altă zi. Erau mai multe tipuri de şezători, unele în care venea fiecare cu lucru de acasă, cum o să facem şi noi, şi erau şezători la care gazda dădea de lucru. Venea ziua respectivă, undeva seara se adunau fetele, prima dată, la casa gazdei, erau invitate în casă, se spuneau diverse formule de politeţe, după care se apucau efectiv de lucru. În timp ce lucrau mai cântau, se mai întindeau la poveşti, cine ştia şi avea voce mai frumoasă cânta singură, cântau şi-n grup, spuneau şi ghicitori, bârfele satului. La un moment dat veneau şi băieţii, mai la sfârşitul şezătorii, de obicei veneau şi cu ceteraşi, şi, la fel, îşi cereau permisiunea de a se aşeza în şezătoare, participau şi ei, unii şi lucrau, lucrau chiar la împletit ciorapi, deci făceau şi lucruri care acuma nu ai zice că le-ar face băieţii şi nici nu le-am asocia cu muncile bărbăteşti. Una dintre funcţiile principale ale şezătorii, pe lângă cea evidentă, de lucru, era cea matrimonială. Aicea se cunoşteau tinerii, se înfiripau anumite poveşti, era o pregătire pentru măritiş", a explicat Paic.

Pentru ca publicul să se poată pune în pielea unor participanţi la o şezătoare, fetele, îmbrăcate în costume populare complete, cu ie, zadie şi pieptar, din zona Mărgău sau a Ţării Lăpuşului, au început să cânte diverse cântece populare specifice acestui obicei, în timp ce unii dintre cei prezenţi îşi brodau iile aduse de acasă.

De asemenea, participanţii au putut afla şi poveştile din spatele costumelor populare purtate de tineri, accentul fiind pus pe puternica conexiune între aspectele practice, estetice şi simbolice ale acestor piese de vestimentaţie.

"Eu port un costum din Maramureş, am şi pieptarul, e costum cu gaci şi cămaşă şi pieptar, care este numit pieptar cu rai. Este un termen tehnic, folosit şi de meşterii care le făceau, lumea venea şi comanda un pieptar cu rai. În spatele acestui nume trebuie să însemne ceva: modelul cusut pe el are o poveste şi eu cred că ăsta este cel mai important criteriu de identificare a autenticităţii în arta populară, şi anume să spună o poveste. Povestea pe care o căuta, căutarea cea mai importantă a ţăranului era aceea de a ajunge în rai, de a ajunge la Dumnezeu, toate semnele pe care le folosea descriau această aspiraţie, acest drum simbolic. Pe lângă funcţia estetică a costumului, care este evidentă, şi funcţia practică, există şi o funcţie simbolică. Fetele poatrtă costume din Ţara Lăpuşului, pieptar cu cunună şi zadie cu trup vânăt, iar celălalt costum femeiesc este din zona Mărgău, o cămaşă cu ciupag, de veche tradiţie, şi tot aşa, cu zadie vânătă", a mai precizat Paic.

La fel ca la orice şezătoare autentică, feciorii au apărut în peisaj abia mai spre sfârşit, făcându-şi intrarea cu o urare, acompaniaţi de ceteraşii de la Frata.

Într-un final, chiar spre spartul adunării, atât băieţii cât şi fetele au dat startul, spre deliciul spectatorilor, la o horă. "Mă simt ca la ţară", a exclamat, la un moment dat, una dintre doamnele prezente. 

Din pură întâmplare, la şezătoare a asistat şi o tânără din Japonia, venită în vizită la Cluj cu un prieten. Deşi a fost luată pe nepregătite şi nu înţelegea nimic din ce se întâmplă, evenimentul i-a stârnit curiozitatea. "Nu ştiu ce se întâmplă aici, pentru mine totul este foarte ciudat şi interesant, eu acum sunt doar curioasă să văd ce se întâmplă", a spus aceasta.

Şezătoarea în aer liber, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) şi de Asociaţia Zestrea, a făcut parte dintr-o serie de evenimente dedicate readucerii în atenţia publicului a tradiţiilor româneşti. Evenimentul de sâmbătă, din incinta Parcului Etnografic Naţional "Romulus Vuia" a fost precedat, de o altă şezătoare şi de o expoziţie de ii tradiţionale româneşti.