Cererea de eliberare condiţionată a lui Apostu, admisă din nou de Judecătoria Bistriţa
- Scris de Teodora Demian
- 05 Apr 2016, 16:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Decizia instanţei a fost luată luni, 4 aprilie, după ce la primul termen completul de judecată a cerut adrese către Penitenciarul Bistriţa şi Penitenciarul Gherla, iar la cel de-al doilea a amânat pronunţarea.
În soluţia pe scurt se arată că "în baza art. 587 C. proc. pen. admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul A.S., încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin SP nr. 35/2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 41/2014. Dispune liberarea condiţionată a petentului A.S. În baza art. 275 alin. (3) C .proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului". Hotărârea nu este însă definitivă, ea putând fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.
Noul dosar privind eliberarea condiţionată a fostului edil a fost deschis la Judecătoria Bistriţa în data de 26 februarie, la doar o zi după ce magistraţii Tribunalului Bistriţa Năsăud au admis contestaţia depusă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) la decizia luată de Judecătoria Bistriţa în 30 decembrie 2015.
Pe rolul instanţei bistriţene se mai găseşte încă un dosar privind eliberarea lui Apostu, deschis în data de 3 martie, însă în acest caz magistraţii au hotărât, în 22 martie, să amâne cauza din cauza existenţei celuilalt dosar.
De după gratii, Apostu a scris patru volume, toate coordonate de foştii săi colegi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, printre ei numărându-se profesorii universitari Cornel Laslo şi Sevastiţa Muste (decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor), precum şi conferenţiarul Ţibulcă Dorin.
De asemenea, fostul primar a lucrat la biblioteca Penitenciarului Bistrița. Prin urmare, pedeapsa acestuia se reduce cu 120 de zile pentru lucrările redactate, respectiv cu 237 de zile ca urmare a muncii prestate.