ROXETTE, concertul anului la Cluj, a fost transmis LIVE TEXT pe ziuadecj.ro GALERIE FOTO

ROXETTE, concertul anului la Cluj, a fost transmis LIVE TEXT pe ziuadecj.ro GALERIE FOTO
Concertul suedezilor de la Roxette, din această seară de pe Cluj Arena, a fost transmis în direct, în format live text şi multimedia, de către ziuadecj.ro.

Au mai rămas câteva ore până când piesele cu care ai crescut -  "The look", "It must have been love", "How do you do!", "Listen to your heart" sau "Milk and toast and honey" - vor răsuna pe Cluj Arena. Roxette promite un show de zile mari, în faţa a peste 20.000 de fani.

Accesul în Cluj Arena se va face începând cu ora 17, iar primul concert din deschidere, susţinut de Les Elephants Bizarres, va începe în jurul orei 19:15. Grimus, cea de-a doua trupă din program, va urca pe scenă în jurul orei 20.

Cei doi membri ai trupei Roxette au aterizat la Cluj aseară, iar astăzi s-au plimbat prin oraş şi au încărcat fotografii şi un filmuleţ pe cunoscuta reţea de socializare Facebook.

Roxette a fost printre cele mai de succes trupe din lume, de la sfârșitul anilor 1980 la începutul anilor 1990. În 1986, EMI i-a adus împreună pe Marie Fredriksson și pe Per Gessle pentru a interpreta piesa Nevereding Love, iar de 26 de ani cei doi cântă împreună cu aceeeași dragoste pentru muzică. Conform criticilor, muzica Roxette este cel mai bine sintetizată de titlul albumului Don't Bore Us - Get to the Chorus!.

 

18.40: Bună ziua, bine v-am găsit pe stadionul Cluj Arena. Mai sunt câteva ore până la concertul legendarei trupe Roxette. În faţa stadionului s-au adunat sute de persoane nerăbdătoare să-şi vadă idolii. În timp ce în tribune sunt câte două, trei persoane răsfirate, zona Golden Circle se aseamănă cu un furnicar: unii se plimbă, alţii stau turceşte, fetele se fotografiază cu scena, iar alţii sunt pur şi simplu bucuroşi că au dat peste vechi cunoştinţe. Mai este timp berechet pentru o şuetă. Pe cele două ecrane din flancurile scenei rulează reclame ale sponsorilor concertului. Vremea este caldă, soarele încă străluceşte pe cer, iar muzica ce "curge" în fundal dă senzaţia unui festival de renume.

18.50: Băuturile şi snack-urile se vând în schimbul jetoanelor, care pot fi cumpărate de la gherete în schimbul preţului de 6 lei. Sucul, apa şi berea costă un jeton. În incinta stadionului sunt amplasate peste 30 de "chioşcuri" cu băuturi. Doamnele şi domnişoarele pot trece şi pe la cele două standuri de prezentare ale unei cunoscute firme de cosmetice.

19.00: În zona Golden Circle există şi două puncte de vânzare cu materiale discografice sau obiecte de îmbrăcăminte inscripţionate cu numele sau poze Roxette, pentru fani. De asemenea, patru corturi ale ambulanţei sunt instalate strategic pe pista stadionului. Personalul autorizat este pregătit să intervină în caz de nevoie.

19.15.  "Mâinile sus Cluj!". Les Elephants Bizarres au început în forţă cu "Hello Says the Devil". Sonorizarea se ridică la aşteptările unui public avizat. Lumea continuă să vină. Tribunele se populează încet încet. Să nu uităm că sunt aşteptate să participe la concert peste 20.000 de persoane.

19.30: Les Elephants Bizarres au ridicat audienţa în picioare cu Paper Puppets. Trupa Les Elephants Bizarres s-a format în anul 2007, membrii formaţiei sunt: Catalin Radoi (Proka) - chitara electrica si voce, Mihai Marin - bass si voce, Stefan Matei - voce si Claudiu Stirbei - tobe. Iar in 2008 a intrat in formatie si Nicolae Cazacu (Nae) la synth. Stilul muzical poate fi încadrat atât la disco-punk, indie-rock sau funk-rock. În 2009, băieţii au cântat în deschiderea celui mai important festival din România şi au împărţit scena cu trupe de renume precum Motorhead şi Moby la B'ESTFEST.

19.37: Băieţii dedică piesa "Nu mă opri" celor prezenţi în această seară aici, pe Cluj Arena.

19.41 "Vă mulţumim foarte mut că ne-aţi lăsat să vă entertain în seara asta! Aplauze pentru Grimus, aplauze pentru Roxette", au spus "elefanţii bizari" înainte de ultima piesă "Wish you were here".

19.44. Pe stadion a ajuns şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, dar şi fostul preşedinte CJ, Alin Tişe.

20.00. Băieţii de la Grimus au urcat pe scenă. Bogdan, vocalul trupei, strigă "Bună seara, Cluj!".

20.06. "Aceste stadion a fost construit pentru seara asta! Mâinile sus!"- Inimile se alintă pe versurile celor de la Grimus, în timp ce acordurile de chitară ghidează paşii sau măcar mâinile câtorva zeci de fani aflaţi în primele rânduri din faţa scenei.

"Am venit aici să ne distrăm, nu?"- îi îmbie Bogdan pe cei aflaţi aici să se lase pradă muzicii.

20.12: Vocalul trupei a coborat în mulţime pe piesa "In your eyes". Lumea continuă să vină pe stadion. Totul freamătă de viaţă. Ţinutele de vară multicolore fac din gazonul stadionului un curcubeu imens.

20.21: Grimus este o formație de rock alternativ din Cluj Napoca, înființată în anul 2005. Grimus este anagramarea aproximativă a cuvântului simurgh, ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, deasemenea, primul roman al scriitorului de origine indiană Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea. În martie 2012, clujenii de la Grimus au sărbătorit şapte ani de activitate: 300 de concerte în şapte ţări şi pe scenele celor mai importante festivaluri autohtone: Bestfest, Peninsula, Coke Live, Stufstock. Au lansat doua albume : "Panikon"- considerat albumul autohton al anului 2008 şi "Egretta". Grimus va concerta pe scena Arena, la Sziget Festival Budapesta. Festivalul va avea loc în perioada 6-13 august.

"E o onoare să cântăm în faţa voastră. Uitaţi ce a făcut Clujul!", spune Bogdan arătând spre public.

20.25: "Sunt de părere că publicul ar trebui să fie pe scenă şi trupa în public. Vă putem visa Cluj" - fraza introduce piesa "Nature Falls".

20.30. Ropote de aplauze pe primele acorduri de chitară ale piesei "Umbre".

"Roiul de umbre ce vin dinspre nori/Roiul de umbre/Fluturii negrii ce poarta cu ei/E liniste mea/De maine.../Nimeni nu se va atinge de noi..(Umbre).

20.35: 'In a glimpse'- Hai Cluj!

20.46. Concertul celor de la Grimus s-a încheiat.

20.52. Scena este curătaţă- spălată şi măturată- pentru prestaţia celor de la Roxette. În pauza dintre concerte, oamenii au dat năvală la standurile cu bere şi răcoritoare. Zona Golden Circle este plină ochi. În tribune este loc şi de mai bine.

21.05. Se fac ultimele pregătiri pe scenă.

Setlistul posibil Roxette

Dressed for Success
Sleeping in My Car
The Big L.
Spending My Time
Stars
She's Got Nothing On (But the Radio)
Perfect Day
Things Will Never Be the Same
It Must Have Been Love
Opportunity Nox
7Twenty7
Fading Like a Flower (Every Time You Leave)
Crash! Boom! Bang!
How Do You Do!
Dangerous
Joyride

Encore:

Listen to Your Heart
The Look
Church of Your Heart

21.09. În tribuna oficială a stadionului se află primarul Emil Boc, împreună cu soţia şi cele două fiice. Roxette se lasă aşteptaţi. Concertul ar fi trebuit să înceapă în urmă cu 10 minute.

21.19. Cluj Arena răsună de aplauze. Maşina oficială, în care se află Marie Fredriksson si Per Gessle, a ajuns în incinta stadionului.

21.20. Roxette a urcat pe scenă. Primele acorduri de chitară aruncă publicul în aer. Lumea aplaudă şi fredonează versurile piesei "Dressed for success".

"Clap your hands!" sunt primele cuvinte rostite de Marie.

21.27: 'Sleeping in my car"- showul promite. "It's so fantastic seeing you all!", mai spune Marie, care poartă o ţinută în stilul cu care ne-a obişnuit: pantalonui de piele şi o geacă cu paiete argintii. Per se agită de-a lungul şi de-a latul scenei.

21.32: Publicul îi aclamă. "Fantasting being here. You got a beautiful city. If you know the tzrics,please sing the song, if you don't know the lyrics,please sing along. We do it. Let's see if you know this one"- (Spending my time).

Bliţurile aparatelor foto şi telefoanele mobile pâlpâie neîncetat. Lumea dansează. Se distinge o atmosferă caldă, melancolică cumva. Majoritatea celor ce se află în această seară aici sunt fani adevăraţi fie că au crescut cu piesele celor de la Roxette, fie că le-au învăţat de la părinţi sau fraţi mai mari.

21.44.  'Multumesc!" spune Marie in romaneste. "She's got nothing on" electrizeaza miile de siluete de pe Golden Circle. Membrii trupei sunt la fel de in forma ca acum 20 de ani, ar spune cunoscatorii. Scena e a lor. De la un capat la altul. O domina.

22.00 "Urmatoarea piesa are exact 25 de ani!" spune Per, in timp ce Marie incepe sa cante "It must have been love". Publicul canta la unison.

22.13. "Fading Like a Flower-Every time you leave"

22.21. Un bărbat din public este înfăşurat în steagul Suediei, ţara de origine a celor de la Roxette.

22.24. "How do you do" readuce publicul la viaţă.

"How do you do/do you do/the things that you do/No one I know could ever keep up with you.
How do you do/Did it ever make sense to you to say Bye/Bye Bye?"- tribunele sunt in picioare. O mare de maini se agita pe gazonul stadionului.

22.33. Fiecare component Roxette adreseaza cateva cuvinte publicului. Basistul vorbeste despre Suedia si spune ca pe langa frig si gheata in Suedia exista dragoste. Un solo de chitara duce multimea in delir - incepe 'Joyride".

Zeci de baloane colorate se dezlantuie in voie de-asupra primelor randuri din fata scenei.

22.41. Formatia paraseste scena cu un "Thank you so much!". Multimea aplauda.

22.43. Roxette revine pe scena "Thank you for a lovely evening. We can't leave you like this!"- "Listen to your heart" - Cluj Arena este luminata de mii de telefoane mobile leganate agale in aer.

22.51. "The Look"

22.57 "Thank you for having us. We'll see you again!" spune Per. Incepe ultima piesa a serii: "Church of Your Heart".

Lumea incepe sa plece, probabil dorind sa evite imbulzeala de la iesire.

Componentii formatiei s-au adunat in mijlocul scenei si saluta publicul cu o plecaciune. Concertul Roxette de pe Cluj Arena s-a incheiat. Ropote de aplauze si strigate indelungi vin drept multumire, pentru o seara minunata, din partea publicului. S-au aprins reflectoarele, iar lumea pleaca.

Transmisia ziuadecj.ro se incheie aici. Multumim ca ati fost alaturi de noi.

 

Etichete
Comenteaza