Târg cu recoltă şi expoziţie în legume şi fructe, în weekend la Cluj

Târg cu recoltă şi expoziţie în legume şi fructe, în weekend la Cluj
Târg cu recoltă în weekend la Cluj, la târgul Produs de Cluj.

Evenimentul din weekend se înscrie în cadrul celei de-a XII-a ediţii a târgului Produs de Cluj şi se va desfăşura pe durata a trei zile, între 21 şi 23 septembrie, în parcarea supermarket-ului Cora. Târgul va fi deschis vineri la ora 18.

Sâmbătă seara pe scena târgului cântă cunoscutul interpret de muzică populară Aurel Tămaş. Momente artistice de excepţie vor avea loc de asemenea, în fiecare zi a târgului, începând cu ora 14, când pe scenă sunt programaţi să evolueze peste 300 de artişti, solişti vocali, instrumentişti şi dansatori, iar serile de sâmbătă şi duminică se vor încheia cu recitaluri susţinute de Marius Ciprian Pop, respectiv Florentina şi Petre Giurgi.

În cadrul târgului vor fi amenajate 60 de standuri cu peste 120 de producători, membri ai Asociaţiei Meşterilor Populari, Asociaţiei Artizanul Dej, Slow Food Transilvania, Slow Food Turda, Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Mioriţa. De asemenea, şi-au anunţat participarea producători de legume, fructe şi flori din Turda, Râşca, Jucu, Apahida precum şi micii producători de brânzeturi şi produse tradiţionale din carne.

Totodată, în cadrul târgului vizitatorii vor putea degusta şi achiziţiona miere de albine, sucuri naturale, must, diverse ceaiuri şi tincturi, uleiuri presate la rece, pâine de casă sau palaneţe şi, de asemenea, vor putea achiziţiona produse naturale pe bază de lavandă. Pe lângă micii producători, la eveniment vor fi prezente companii de renume din judeţul Cluj precum Napolact, Prodvinalco, Arovit, Comlact, Cosmfan, Bonas, Farmec, Ursus şi Agrotransilvania.

"Zilele Recoltei la Târgul Produs de Cluj" constituie un bun prilej şi pentru cei 25 de producători de legume şi fructe de a-şi prezenta în faţa publicului recoltele obţinute pe terenurile din Râşca, Jucu, Sânnicoară, Mintiu Gherlii, Bădeni, Dezmir, Chinteni, Floreşti precum şi din alte localităţi ale judeţul Cluj.

Târgul are şi ateliere de sculptură în legume şi fructe pentru copii, dar şi un parc de distracţii şi o expoziţie cu vânzare.

"România are ceva ce occidentul a cam uitat - o tradiţie în prepararea conservelor de casă", spune preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Comenteaza