Şeful Protecţiei Consumatorilor, demis pe motiv de incompatibilitate

Şeful Protecţiei Consumatorilor, demis pe motiv de incompatibilitate
Mircea Radu (foto), şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, a fost demis, din funcţie de conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Radu a fost demis pentru că a deţinut, în acelaşi timp, funcţiile de comisar-şef al CJPC Cluj şi cea de consilier local în comuna Chinteni. „Domnul Mircea Radu se afla în stare de incompatibilitate deoarece deţinea calitatea de consilier local în comuna Chinteni şi cea de comisar-şef în acelaşi timp. Conform Legii nr. 161 din 2003 privin unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu o altă funcţie de demnitate publică", a declarat Monica Pretorian, purtător de cuvânt al ANPC. La conducerea CJPC Cluj încă nu a fost numit un înlocuitor. „Domnul Mircea Radu se află în concediu medical, iar când va reveni va fi demis şi o să fie numită o altă persoană", a declarat Pretorian. Mircea Radu a devenit şef al CJPC Cluj în anul 2008 şi s-a remarcat prin amenzile pe care le-a dat unor companii mari şi hipermarketurilor clujene care nu au respectat legislaţia privind modul de depozitare, de etichetare a produselor sau care au făcut promoţii care puteau induce în eroare clienţii.

Mircea Radu a trimis presei, în luna iunie, o scrisoare deschisă prin care şi-a exprimat nemulţumirea că i s-a acordat calificativ satisfăcător la ultima sa evaluare de către ANPC. „Am fost singurul din ţară care a primit calificativul «satisfăcător». Cei de la conducerea ANPC aveau un dosar cu apariţiile Clujului în presă şi m-au chemat în şedinţe ca să nu mai spun lucrurilor pe nume cu privire la hipermarketuri", a transmis atunci Radu, care afirma că i se pregăteşte eliberarea din funcţie. "Sigur vor să mă schimbe. Noi, cei din teritoriu, duceam greul, iar la Bucureşti, unde nu se prestau activităţi, erau salarii de 10.000-11.000 de lei", a precizat Mircea Radu. Comisarul şef al CJPC Cluj nu a putut fi contactat de ZIUA de CLUJ, el având telefonul închis pe parcursul zilei de ieri. (C. PÎRVU)

 

Comenteaza