11 ani cu jalba în proţap. Primăria, chemată să-şi facă treaba

11 ani cu jalba în proţap. Primăria, chemată să-şi facă treaba
Sute de oameni aşteaptă de mai bine de 10 ani ca Primăria Cluj-Napoca să îi pună în posesie pe terenurile din fosta livadă Palocsay, preluate de municipalitate încă din 2002.

Opoziţia din Consiliul Local a cerut primarului Emil Boc să-şi facă treaba de conducător al municipiului şi să rezolve şi problemele de fond funciar ale proprietarilor de terenuri din fosta livadă Palocsay, 443 de hectare, pe care primăria nu a reuşit să elibereze niciun titlu de proprietate. Municipalitatea a mai primit avertismente de la prefectură pentru întârzierile la soluţionarea dosarelor de fond funciar, însă acestea n-au mers mai departe şi situaţia a rămas la fel.

„Printr-un decret din 2002, Primăria Cluj-Napoca a preluat 671 de hectare de teren (din fosta livadă Palocsay şi din Someşeni - n. red.), din care 13 hectare sunt pe teritoriul comunei Feleacu, iar restul, pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca. La Feleacu s-au eliberat titluri de proprietate şi oamenii au fost puşi în posesie. La fel şi pentru 215 hectare în Someneşeni. În schimb, pe 443 de hectare (fosta livadă Palocsay-n.red.), repet, preluate printr-un decret din 2002, primăria nu a eliberat nici măcar un titlu. 340 de oameni aşteaptă pământurile, din care 70% sunt felecani", a subliniat consilierul USL Adrian Mureşan. Acesta a cerut primarului Emil Boc să-şi pună oamenii la treabă şi să rezolve situaţia. În schimb, edilul susţine că o parte din informaţiile consilierului sunt depăşite, însă a promis că până la următoarea şedinţă va face o informare personală pe subiect.

În fapt, problemele punerilor în posesie din fosta livadă Palocsay, pe terenurile preluate deja de primărie încă din mandatul lui Gheorghe Funar, nu se rezolvă din cauza unor neînţelegeri pe care municipalitatea le-a avut cu societatea contractată să facă planurile parcelare pentru trupurile La Stâni, Cărărele, Inaţe şi Făgeţel care acoperă terenul de peste 400 de hectare la care consilierii USL au făcut referire. Societatea Black Light Timişoara a câştigat o licitaţie şi are un contract din 16 ianuarie 2008 cu primăria clujeană cu obiectul servicii de expertiză privind identificarea şi parcelarea terenurilor. Valoarea acestuia este de peste 278.000 de lei, fără taxa pe valoare adăugată. Numai că primăria n-a plătit niciun leu din sumă, firma a refuzat să lucreze fără bani, iar în prezent lucrurile tot nu sunt deblocate.

Viceprimarul Anna Horvath, care coordonează Comisia Locală de Fond Funciar, a explicat că primăria nu poate plăti societatea până nu are garanţia că planurile parcelare sunt bune. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii firmei. Am înţeles că au realizat planurile dar mai este nevoie de cadastrarea lor. Ei ne-au spus că le-au depus deja de anul trecut la Agenţia de Cadastru, însă nu s-a primit avizul. Se întâmplă ca la Planul Urbanistic General unde avem întârzieri tot din cauza celor de la cadastru. Nu putem să-i plătim până nu este totul în regulă şi cu cadastrul. După aceea putem trece la punerile în posesie pentru că totul este pregătit", a spus Horvath. Potrivit declaraţiilor date de reprezentanţi ai societăţii, aceştia estimau încă din 2008 că oamenii vor fi puşi în posesie. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat, iar de atunci au mai trecut cinci ani. Mai mult, primăria lucrează în prezent cu un singur topograf care face măsurători şi este depăşită de situaţie în cazul punerilor în posesie pentru celelalte dosare de fond funciar.

În niciunul dintre mandatele primarului Emil Boc situaţia nu s-a rezolvat. Administraţia (prin conducătorii comisiei de fond funciar - defunctul viceprimar Boros Janos şi fostul viceprimar Laszlo Attila, în prezent senator - n. red.) au invocat diverse impedimente - personal insuficient la camera agricolă din cadrul primăriei, un singur topograf, mutarea sediulul acestui serviciu de la primăria veche pe Moţilor, neînţelegerile cu cetăţenii care şi-au vândut terenurile pe antecontracte şi permută parcelele în funcţie de acestea, că este iarnă, că trebuie o comisie mixtă cu primăria Feleacu şi tot aşa.

În 2010 s-a ajuns la reclamaţii oficiale. Primarul din Feleacu, comună din care provin mare parte din cei care urmează să fie în posesie de primăria Cluj-Napoca pe terenurile de la Palocsay a reclamat Comisia Locală de Fond Funciar la Prefectura Cluj pentru tergiversează punerile în posesie din Palocsay, din jurul restaurantului Aroma - trupul Cărărele. Prefectul de la acea vreme, Florin Stamatian, a dat primăriei un avertisment, însă lucrurile au rămas la fel: în ceaţă. De atunci, nu s-au mai luat măsuri, deşi situaţia a rămas neschimbată: oamenii nu şi-au primit terenurile.
Potrivit legii, constituie contravenţie fapta persoanei fizice care are calitatea de membru al comisiei locale sau judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea, după caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptăţite. Amenda este între 10.000 şi 30.000 de lei.

6 august 2007: felecanii ameninţau
cu răscoală şi procese la CEDO

"Peste 600 de hectare sunt la dispoziţia celor de la Primăria Cluj, care administrează terenul nostru. Ar trebui să stea cineva cu bâta sau amenzile pe ei, din cauză că din 31 martie nu s-a măsurat nici un metru de teren. Acum 300 de ani, oamenii au fost în stare să facă hărţi cadastrale de mână, iar acum, cu tehnologia şi calculatorul, ne spun că nu se poate şi că sunt depăşiţi. Ne mint şi mai sunt şi plătiţi de stat ca să ne mintă", se plângeau proprietarii. Aceştia au informat că adevăratul motiv pentru care Comisia de la Cluj nu se preocupă de punerile în posesie este reprezentat de interesele primarului Boc pentru teren, având în vedere că pe o parte din teren a fost proiectat inelul de ocolire Mănăştur-Someşeni.

11 noiembrie 2010: primarii din Cluj  şi Feleacu îşi trimiteau săgeţi otrăvite

Primarul comunei Feleacu, Nicolae Balea, acuza Primăria Cluj-Napoca de trenarea punerilor în posesie pe Trupul Cărărele (Livada Palocsay), din zona restaurantului Aroma, din cauza relaţiei apropiate pe care edilul Sorin Apostu ar avea-o cu patronul restaurantului. În replică, Apostu spunea că de fapt Balea ar fi cel care are teren în zona Aroma, iar retrocedările sunt gestionate de o comisie care nu este condusă de primar.

 

 

Comenteaza