5.400 de elevi, anul viitor în clasa zero la Cluj

5.400 de elevi, anul viitor în clasa zero la Cluj
La Cluj, anul şcolar 2013-2014 va avea circa 5.400 de elevi de clasa 0. Inspectoratul Şcolar susţine că există spaţii şi buget pentru a suplimenta sălile de clasă necesare "bobocilor".

"Anul acesta avem 4.085 de elevi în clasa zero, iar pentru anul şcolar următor ne aşteptăm la 5.400. Cum se justifică procentul de creştere? Simplu. Se vor înscrie atât copiii ce nu au fost înscrişi anul trecut, cât şi cei ce trebuie să înceapă şcoala anul acesta. Părinţii trebuie să înţeleagă că clasa zero este obligatorie pentru ciclul primar. Copiii nu mai pot fi înscrişi direct în clasa I. Trebuie să parcurgă clasa zero în primul rând, apoi trec în clasa I şi aşa mai departe. Nu vom suplimenta numărul de elevi în clase pentru că vrem calitate, ci vom înfiinţa săli de curs noi. Avem spaţiu şi buget pentru acest lucru. Spaţuiul este ocupat la maxim doar la şcolile centrale şi nu toţi copiii trebuie să se înscrie acolo. Avem şi şcoli de cartier. Situaţia e sub control şi la nivel de municipiu şi la nivel judeţean", a spus Valentin Cuibus, inspector general şcolar Cluj.

De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au anunţat că în luna februarie vor primi metodologia pentru clasa zero.

 

Etichete
Comenteaza