Ministerul Educaţiei anunţă că în primele două săptămâni ale calendarului de înscriere în învăţământul primar 2017 - 2018 au fost depuse 124.054 de cereri.
Ministerul Educației Naționale informează că şcolile în care se desfăşoară cursuri pentru clasa pregătitoare vor organiza Ziua Porţilor Deschise pentru ca părinții și copiii să poată vizita spațiile școlare și să discute cu cadrele didactice.
Astăzi este prima zi de înscrieri, iar şcolile cu renume din Cluj au fost luate cu asalt de părinţi încă de dimineaţă. Chiar dacă unii clujeni au mers să îşi înscrie copiii din prima zi, selecţia nu se realizează pe baza principiului "primul venit, primul servit", spun directorii şcolilor.
Record de înscrieri în clasa zero la Cluj. Aproape 2.000 de copii în vârstă de şase ani au fost înscrişi în clasa pregătitoare în această săptămână. Inspectoratul Şcolar Cluj a estimat că, în total, 5.300 de copii clujeni vor intra în clasa zero la toamnă, odată cu începutul anului şcolar 2013-2014.
Copiii care împlinesc şapte ani până pe 31 august pot sări peste clasa pregătitoare şi se pot înscrie în clasa I, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj.
Părinţii clujeni pot consulta, de ieri, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj listele cu arondarea şcolilor în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare. Potrivit reprezentanţilor ISJ Cluj, în acest proces se va ţine cont, în principal, de domiciliul părinţilor.
Reîncepe nebunia înscrierior în clasa zero. Ministerul Educaţiei a hotărât să dea startul primei etape de înscrieri în 2 aprilie. La Cluj, peste 5.000 de copii vor merge în clasa pregătitoare din septembrie 2013, informează Realitatea TV Cluj.
Părinţii clujeni care au amânat înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în 2012, trebuie să facă acest lucru începând de luna viitoare. Mulţi au sperat că aşa numita clasă zero va fi eliminată dar Ministerul Educaţiei a păstrat-o şi pentru acest an, iar copiii nu pot intra în clasa intai fara sa treaca prin clasa pregatitoare. În judeţul Cluj, în această situaţie sunt, potrivit estimărilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, şcolar, circa 500 de copii.
La Cluj, anul şcolar 2013-2014 va avea circa 5.400 de elevi de clasa zero. Inspectoratul Şcolar susţine că există spaţii şi buget pentru a suplimenta sălile de clasă necesare "bobocilor".
Recomandări: