Update Video Foto A intervenit DESCARCERAREA la un accident produs în această dimineață. Doi minori și un adult, la spital
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Aug 2022, 08:16
- Eveniment
- Ascultă știrea
Salvatorii clujeni au anunțat o Intervenție la un accident rutier care s-a produs în dimineața de luni, 1 august, în localitatea Mănășturel din județul Cluj.
”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism pe raza localității Mănășturel, comuna Cuzdrioara.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Salvatorii au găsit o femeie încarcerată și ceilalți ocupanți ieșiți din autoturism.
S-a acționat cu echipamentele din dotare pentru asigurarea accesului către victimă și extragerea acesteia fără a-i agrava leziunile suferite.
În cele din urmă femeia în vârstă de cca 30 de ani a fost preluată de către echipajele medicale în stare de conștiență și cooperantă.
Au mai fost consultați doi minori la locul accidentului, care au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate, alături de tatăl acestora în calitate de însoțitor. La prima evaluare acestia prezentau afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE IPJ Cluj:
"La data de 1 august a.c., în jurul orei 05.50, polițiștii au fost semnalați prin apel 112 pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN17 E58, în localitatea Mănășturel.
Din primele informații, conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Botoșani, care se deplasa pe direcția Dej spre Beclean, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un cap de pod, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma impactului, 2 pasagere aflate în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, respectiv o minoră în vârstă de 16 ani și o femeie de 37 de ani. De asemenea, o altă minoră aflată în autoturism a fost consultată de medici. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ", a transmis IPJ Cluj luni dimineaţa.