News alert ACCIDENT | A vrut să traverseze cel mai aglomerat drum din România, dar a sfârşit tragic
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Feb 2019, 20:32
- Eveniment
- Ascultă știrea

Și-a pierdut viața încercând să traverseze Drumul Național nr. 1, în Florești, şoseaua cu cel mai mare trafic din ţară.
Un bărbat de 48 de ani, din comuna clujeană Mărișel, și-a pierdut viața pe când traversa strada neregulamentar, pe raza comunei Florești.
În jurul orei 19:00, pe Drumul Național nr. 1 E60, în afara localității clujene Florești, s-a produs un accident rutier mortal.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, un conducător auto, de 58 de ani, din județul Suceava, a surprins și a accidentat mortal un bărbat aflat pe partea carosabilă.
Conform primelor informații, victima traversa strada neregulamentar, în fugă. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
Pe șoseaua Florești - Gilău se circula pe un singur sens, circulația fiind dirijată de agenți de poliție. La două ore de la producerea accidentului, la fața locului încă se circula deviat, pe sensul opus.