Aglomerație și nervi pe aeroportul din Cluj-Napoca. Cursă Wizz Air anulată plus întârzieri de peste 11 ore la alte curse

Aglomerație și nervi pe aeroportul din Cluj-Napoca. Cursă Wizz Air anulată plus întârzieri de peste 11 ore la alte curse
| Foto: sursa - Digi24.ro

O cursă Wizz Air spre Luton, care ar fi trebuit să plece de pe aeroportul Cluj-Napoca a fost anulată, iar o altă cursă, spre Milano, a avut întârziere de peste 11 ore.   

La ora prânzului, pasagerii care urmau să plece spre Luton, Londra, erau gata de îmbarcare. Atunci au aflat că zborul lor a fost anulat. "Cluj-Luton Londra cu Wizz, zbor ora 13,15 anulat", scriu pe grupul de Facebook BoardingPass.ro cei care au rămas în aeroport. 

Alți pasageri ar fi trebuit să decoleze cu destinația Milano și se aflau deja în autobuze, pentru a merge la avion, însă au fost întorși din drum. Lor li s-a transmis că vor pleca, probabil, la ora 18, cu o întârziere de 11 ore. Așa că mulți au rămas în aeroport.

Şi pasagerii care ar fi trebuit să ajungă de la Milano ieri, tot pe o cursă Wizz Air au fost blocaţi în aeroport peste 10 ore, iar rudele de la Cluj-Napoca au fost foarte îngrijorate cu privire la faptul că au stat cu orele în aeroport, potrivit surselor ZIUA de CLUJ. 

Și zborul din Cluj-Napoca spre Bologna a avut o întârziere de peste 7 ore. Pasagerii au fost îndrumaţi către un ghişeu de unde au  primit vouchere cu care să îşi poată lua o cafea în aeroport, apă sau sandwich-uri.

Compania WizzAir a transmis că aeronavele care erau programate să opereze zborurile au necesitat verificări tehnice neplanificate, a transmis stirileprotv.ro. Cei care au zborul anulat sau întârzieri mai lungi de 5 ore pot solicita reprogramarea zborului, rambursarea integrală a banilor sau 120% din sumă sub formă de credit de companie, care poate fi folosit la cumpărarea unor alte bilete.

Recent Wizz Air a anulat inclusiv zborurile care ar fi trebuit să înceapă de luna aceasta spre destinaţia Antalya. Wizz Air a decis să anuleze rutele regulate pe care urma să le opereze din București și Cluj-Napoca spre aeroportul din Antalya (Turcia). Inițial, compania aeriană programase primele zboruri regulate pe cele două rute pentru 18, respectiv 19 mai 2023. 

Comenteaza