Şansele ca Autostrada Transilvania să fie gata în 10 ani, sunt, practic, nule

Şansele ca Autostrada Transilvania să fie gata în 10 ani, sunt, practic, nule
În legea bugetului de stat din acest an au fost incluse plăţi către Bechtel de 35 milioane euro, bani cu care se pot construi aproximativ 2 km. Negocierile interminabile pentru reducerea costurilor nu dau nici un rezultat.

Conform unei analize realizate de România Liberă, guvernul României se complace în negocieri interminabile cu firma americană Bechtel, pentru a masca lipsa de soluţii la problema Autostrăzii Transilvania. În legea bugetului de stat din acest an au fost incluse plăţi către Bechtel de 35 milioane de euro. Cu aceşti bani, însă, conform contractului, se pot construi circa 2 km de autostradă.

Până în prezent ar fi trebuit să fie construite cel puţin cinci din cele opt tronsoane ale autostrăzii. În exploatare, însă, au fost daţi 54 de km dintre Câmpia Turzii şi Gilău.

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor încearcă să convingă Bechtel să coboare preţurile de la aproximativ 16 milioane de euro pe kilometru la 6-7 milioane de euro.

România Liberă precizează că la nivel practic şansele finalizării autostrăzii în 10 ani sunt nule, iar cele de câştig ale părţii române în negcierile cu Bechtel sunt minime.

Lucrările la Autostrada Transilvania au început acum şapte ani.

Comenteaza