Aparatură medicală nouă pentru un spital din Cluj-Napoca. Investiție de 300.000 de lei

Aparatură medicală nouă pentru un spital din Cluj-Napoca. Investiție de 300.000 de lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Patru noi echipamente medicale au intrat în posesia Spitalului Clinic Căi Ferate din Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, în continuarea programului de dotare cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Căi Ferate din Cluj, Consiliul Județean (CJ) a finanțat o achiziție suplimentară de patru noi aparaturi.

Astfel, în completarea celor cinci echipamente achiziționate în cursul lunii octombrie 2020, (CJ) Cluj a reușit să utileze acest spital cu alte patru asemenea dotări, respectiv: o unitate de consultație endoscopică ORL, un nazofibroscop flexibil, un dermatoscop și un sistem de testare la efort cardiopulmonar.

Pentru achiziționarea etapizată a celor nouă echipamente și aparaturi medicale forul administrativ județean a alocat din bugetul propriu nu mai puțin de 300.000 de lei.

Noile dotări au fost deja livrate, instalate și puse în funcțiune în Blocul Operator, Ambulatoriul, Cabinetul ORL, Laboratorul de Analize Medicale, precum și în secția Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic.

Comenteaza