Şase copii cu toxiinfecţie alimentară, transportaţi la spital

Şase copii cu toxiinfecţie alimentară, transportaţi la spital
Şase copii, între trei luni şi 12 ani, din comuna Mărişel, au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru Copii sau la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, după ce au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat că transportul micuţilor la spital este asigurat cu o autospecială pentru victime multiple.
 
”Şase copii din Mărişel au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru Copii sau la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca (foto), după ce au fost diagnosticaţi cu toxiifecţie alimentară.

Copiii au vârste cuprinse între trei luni şi 12 ani şi provin din familii nevoiaşe. Se pare că s-ar fi intoxicat în urma unor mese în familie. Transportul de la Mărişel la Cluj-Napoca a fost asigurat cu o autospecială pentru victime multiple din dotarea ISU Cluj”, a spus Biriş.
 
Potrivit acestuia, iniţial, o ambulanţă a fost solicitată, vineri, în Mărişel, pentru un copil care prezenta simptome de toxiifecţie alimentară, dar când aceasta a ajuns la faţa locului au apărut şi alţi copii care aveau simptome similare.

Comenteaza