Atenţie cum conduceţi pe timp ploios. Cum să vă feriţi de accidente

Atenţie cum conduceţi pe timp ploios. Cum să vă feriţi de accidente
Ploile torenţiale dau adeseori de furcă şoferilor, care sunt nevoiţi să-şi sporească atenţia pentru a se asigura că ajung în siguranţă la destinaţie. Poliţia clujeană face o serie de recomandări conducătorilor auto, menite să-i ajute să evite producerea de accidente rutiere.

Astfel, şoferii sunt îndemnaţi să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. 

"Când conduceţi autovehicule pe timp de ploaie, utilizaţi luminile de întâlnire chiar şi pe timp de zi, pe toate categoriile de drumuri. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă şi evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării", transmit poliţiştii.

Şoferilor li se recomandă să-şi păstreze calmul, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu blocheze intersecţiile atunci când precipitaţiile determină apariţia unor blocaje rutiere temporare. De asemenea, sunt îndemnaţi să nu se angajeze în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi să nu facă nicio manevră în trafic fără să se asigure temeinic.  

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul decât în condiţii normale

Nu în ultimul rând, pietonilor li se reaminteşte să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare, şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

Comenteaza