Avertizare de vânt şi precipitaţii până duminică seara, în toată ţara

Avertizare de vânt şi precipitaţii până duminică seara, în toată ţara
Meteorologii au emis o avertizare de vânt şi precipitaţii, care este valabilă de vineri, ora 23.00, până duminică, ora 23.00, în toată ţara, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"La altitudini de peste 1.500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă şi din nou în cursul zilei de duminică, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în zona Munţilor Apuseni cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, iar în vestul ţării şi la munte va avea intensificări temporare cu viteze de peste 50 km/h, rafalele depăşind în zona montană înaltă 70 km/h", se arată în nota ANM.

Pe de altă parte, râurile din 16 bazine hidrografice aflate în zece judeţe din vestul ţării se află, vineri şi sâmbătă, sub avertizare cod galben, potrivit unei atenţionări emise joi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, potrivit INHGA, se instituie cod galben începând de vineri, ora 6:00, pe râurile din bazinele Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş Severin), iar începând cu ora 18:00 a aceleiaşi zile, pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Satu Mare şi Maramureş), Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb şi Arieş (judeţele Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba).

Atenţionarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Codul galben de inundaţii este valabil până sâmbătă la 18.00.

 

Comenteaza