Campanie pentru achiziţionarea unei ambulanţe pentru zona Grigorescu-Mănăştur. Vezi cine este iniţiatorul proiectului

Campanie pentru achiziţionarea unei ambulanţe pentru zona Grigorescu-Mănăştur. Vezi cine este iniţiatorul proiectului
Accidentul petrecut în această săptămână, pe strada 1 Decembrie din cartierul Grigorescu, în care au murit două persoane, nu a lăsat comunitatea clujeană indiferentă: s-a dat startul unei campanii de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unei ambulanţe care să deservească zonele Grigorescu-Mănăştur.

Iniţiatorul proiectului este jurnalistul Liviu Alexa, candidat pentru Camera Deputaţilor în cadrul Colegiului 1, din Cluj-Napoca.

"Accidentul din Grigorescu, când doi clujeni au murit loviţi de o maşină condusă de un beţiv, e un semn că trebuie făcut ceva. Toată dimineaţa m-am gândit cum e posibil ca, în Cluj-Napoca, două victime ale unui accident rutier să stea 24 de minute întinse pe asfalt până să vină ambulanţa. Am vorbit cu prieteni, cu câţiva oameni de afaceri şi chiar cu domnul Horia Simu, şeful Ambulanţei Cluj şi cred că am găsit o soluţie pentru ca, pe viitor, clujenii din cartierele Mănăştur şi Grigorescu, mai expuse la întârzieri din cauza aglomeraţiei, să nu mai aibă de aşteptat zeci de minute pentru a primi ajutor. O să strâng bani pentru o ambulanţă special dedicată cartierelor Mănăştur şi Grigorescu", a scris Liviu Alexa într-o postare pe blogul personal.

Conform jurnalistului, o ambulanţă noua pentru intervenţii costă circa 70.000 de euro, una second hand din Germania sau Olanda poate fi cumpărată cu 20.000 de euro, plus 8.000 de euro pentru aparatură nouă.

"Fac eu primul pas şi pun un sfert din sumă. Restul de 21.000 o sa încerc să îi strâng de la clujeni. Este interesul nostru, al tuturor, ca bunicii, fraţii, copii sau prietenii noştri să nu mai zacă pe asfalt aşteptând moartea", mai spune Alexa.

Vezi ce s-a întâmplat la accidentul din Grigorescu.

 

Etichete
Comenteaza