Cheloo, la un pas de condamnare în dosarul de trafic de droguri. A semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei

Cheloo, la un pas de condamnare în dosarul de trafic de droguri. A semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei
Cătălin Ştefan Ion, solistul trupei Paraziţii, a semnat, miercuri, la Tribunalul Prahova, o declaraţie prin care admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat cu DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri.

Procurorii au propus, potrivit acordului semnat de Cătălin Ştefan Ion, o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare în dosarul în care solistul trupei Paraziţii este cercetat pentru trafic de droguri.

Acesta admite că a consumat droguri.

Potrivit Mediafax, după semnarea acordului, întrebat de jurnalişti dacă acest dosar îi pătează imaginea publică, solistul a declarat că „imaginea este deteriorată şi groaznică de o viaţă, încât nu cred că mai poate schimba imaginea mea ca artist sau ca persoană"

Cheloo a mai spus că „decizia judecătorilor este decizia care trebuie acceptată".

Instanţa a rămas în pronunţare.

Surse judiciare au declarat a avut loc o negociere la care au participat solistul trupei Paraziţii însoţit de avocat şi procurori, iar în urma acestei negocieri a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei iar Cheloo l-a semnat.

Actul a fost trimis Tribunalului Prahova, magistraţii acestei instanţe având acum rolul de a admite sau de a respinge acest accord.

 

 

Comenteaza